Vicepreședinta PSD Olguța Vasilescu, care este primar al municipiului Craiova şi preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, a prezentat luni alături de Sorin Grindeanu, după ședința conducerii partidului, pretențiile cu care vor merge în coaliție social-democrații, marți, pentru reforma administrației locale.
„Suntem de acord cu o reducere de 30% a numărului de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi efectiv ocupate. (…) Am solicitat ca să existe totuși o atonomie locală și să dăm posibilitatea ordonatorilor de credite – primari, șefi de consilii județene – să aibă și o a doua opțiunea, respectiv reducerea cu 10% a chetuielilor de personal”, a declarat ea.
Olguța Vasilescu are de concediat sute de angajați din organigrama stufoasă a Primăriei Craiova. Ea a spus că PSD va cere „să se facă și în administrația publică centrală un procent de măcar 10% reduceri de personal.”.
Altă pretenție a PSD este ca guvernul să le redea primarilor libertatea de a cheltui cât doresc din banii publici pe „Bunuri și servicii”.
În acest sens, Olguța Vasilescu cere „revizuirea OUG 52” adoptată de Guvernul Bolojan săptămâna trecută, act normativ care instituie limitări temporare pentru angajarea unor categorii de cheltuieli și plafonează plățile lunare la titlul „Bunuri și servicii”, în perioada octombrie–decembrie 2025.
Ea este revoltată că, prin această OUG, „sunt interzise și studiile de fezabilitate și expertizele”, dar „mai sunt și alte aberații”. „Nu mai poți să mai publici nimic ca și Primărie. Prin Legea administrației publice locale, prin Codul administrativ, ești obligat, în momentul în care faci o ședință de consiliu, să o anunți public, într-un ziar sau pe un post de televiziune, radio și așa mai departe. S-a interzis, asta înseamnă că nu putem să mai ține ședințe de Consilii locale, ceea ce, efectiv, este o aberație. Din această cauză am solicitat și miniștrilor noștri să fie foarte atenți la avizare, dar aici nu avem ce să le reproșăm, pentru că foarte multe dintre aceste lucruri au fost citite pe bandă în ședința de Guvern și, iată, ne-au adus în această situație”, a explicat Vasilescu.
Asociația Comunelor din România (ACoR) a publicat, însă, lista cheltuielilor interzise prin OUG 52/2025:
Cheltuieli care nu pot fi angajate în 2025
x Mobilier (birouri, scaune, dulapuri, rafturi etc.);
x Aparatură birotică (imprimante, copiatoare, faxuri, distrugătoare de documente etc.);
x Telefoane mobile și abonamente suplimentare;
x Autoturisme și combustibil (în afara cazurilor de urgență);
x Obiecte de inventar neesențiale (dotări noi de birou, echipamente decorative);
x Tipărituri și publicitate (pliante, broșuri, reclame, campanii media);
x Protocol (mese festive, recepții, cadouri);
x Organizări de evenimente fără finanțare externă;
x Consultanță și expertiză;
x Deplasări interne și externe (cu excepția celor strict obligatorii);
x Studii și documentații neprevăzute de lege;
x Reparații curente.
Cheltuieli permise în 2025
- Cheltuieli de personal (salarii, sporuri, contribuții);
- Utilități (energie, apă, gaze, salubritate, internet);
- Întreținerea clădirilor și funcționarea școlilor, grădinițelor, dispensarelor, primăriei
- Investiții finanțate prin fonduri europene, PNRR, POIM etc;
- Cheltuieli pentru sănătate și asistență socială (centre sociale, servicii pentru persoane vulnerabile, îngrijirea bolnavilor);
- Cheltuieli de urgență (intervenții ISU, situații de calamitate);
- Servicii impuse prin lege (audit, servicii bancare, IT obligatoriu, colectare taxe);
- Cheltuieli minime pentru buna funcționare a instituțiilor locale.
De reținut
- În perioada octombrie–decembrie 2025, plățile la titlul „Bunuri și servicii” nu pot depăși media lunară a plăților efectuate în ianuarie–septembrie 2025, la care se adaugă 10%.
Exemplu: dacă totalul plăților din ianuarie–septembrie a fost de 900.000 lei, media lunară este 100.000 lei, iar plafonul pentru fiecare lună din octombrie–decembrie va fi 110.000 lei. - Ordonatorii de credite trebuie să justifice strictul necesar al fiecărei cheltuieli.
- Cheltuielile finanțate prin fonduri externe nerambursabile (PNRR, programe europene etc.) pot fi efectuate chiar dacă se regăsesc pe lista interdicțiilor.
- Curtea de Conturi va aplica un control riguros asupra respectării acestor prevederi.
„Recomandăm autorităților publice locale să analizeze atent bugetul pe ultimele trei luni ale anului, să evite inițierea de angajamente noi în categoriile interzise și să transmită aceste restricții compartimentelor de contabilitate și achiziții”, a transmis ACoR.
Grindeanu: Pachetul 3, ultimul!
Proiectul privind reforma administrației va trebui definitivat săptămâna aceasta, după o lună și o săptămână de amânări din cauza blocajului PSD în coaliție. Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a amânat congresul partidului în care să fie ales șef „cu patalama”, spune că acest proiect va face arte din Pachetul 3 de măsuri pe care își va angaja răspunderea în Parlament premierul Ilie Bolojan.
În acest pachet 3 va fi aprobată și legea eliminării cumulului pensiei cu salariul la stat,dar și alte măsuri de echitate pentru români.
„Noi suntem de acord ca acesta să fie cam ultimul pachet. V-am spus de la prima asumare în Parlament că aceasta este o cale excepțională. În mod normal, trebuie să intri în Parlament să faci tot parcursul legislativ, dar putem înțelege aceste situații excepționale. În pachetul 3 trebuie să se regăsească și acest lucruri care țin, până la urmă, și de o anumită justiție socială. Și sunt de acord – chestiunile legate de cumul, excesele și pe alte componente amintite de dumneavoastră. Obligatoriu, dacă vorbim de administrație locală, trebuie să vorbim și de administrație centrală. Și aici vorbim de reducerea cheltuielilor, asta trebuie să ne ghideze. (…) PSD nu va juca niciodată la impuse, puteți să faceți sau să se facă orice presiuni de anumite feluri, PSD va lua deciziile în interiorul partidului tot timpul, decizii care vor ține cont de cerința oamenilor. Nu de ce spune cineva, că e de la USR, de la PNL, de la Guvern și așa mai departe”, a declarat Sorin Grindeanu.








