Delegați din toată țara ai PSD l-au validat duminică, la congresul extraordinar, pe candidatul comun cu PNL la prezidențiale, Crin Antonescu, pe care îl susține și UDMR – a treia formațiune politică din coaliția aflată la putere.
Au votat, fizic sau online, 5.484 de delegați ai PSD, iar dintre aceștia doar 18 au votat împotrivă și 14 s-au abținut.
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a avut numai cuvinte de laudă pentru candidatul liberal care a dispârut din viața publică timp de 10 ani, când a anunțat că se retrage din politică, lăsându-l pe Klaus Iohannis în locul său în cursa pentru prezidențiale (2014).
„Bine ai venit, Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!”, i-a psus Ciolacu celui care a creat USL, în 2012, împreună cu fostul lider PSD, Victor Ponta. Acesta din urmă nu a fost prezent la congresul extraordinar, preferând să „amenințe” într-o filmare pe stradă, la gardul Parlamentului, că va candida și el la cea mai înaltă funcție în stat.
„Este momentul să le arătăm românilor cine sunt cei care le vor binele și cine îi hrănește cu povești. (…) Este timpul pentru echilibru și stabilitate. Este timpul lui Crin Antonescu. (…) Antonescu e candidatul care poate scoate România din hipnoza colectivă”, a mai spus Ciolacu, invitându-l pe Crin Antonescu pe scenă, să țină un discurs,
„Nimeni, vreodată, în partidul meu nu a vorbit atât de frumos despre mine”, i-a răspuns lui Ciolacu, pe același ton elogios, Crin Andonescu.
Partea grea de-abia acum începe: candidatul Crin trebuie să-i convingă pe români să-l voteze. Nu este sigur că toți membrii PSD și cei ai PNL îl vor vota și îi vor face campanie, în fiecare dintre aceste două partide existând resentimente față de el.