Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Guvernul a aprobat prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:

Punctul de pensie, majorat cu doar 14%, în loc de 40%. Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Punctul de pensie se majorează cu doar 14% de la 1 septembrie, în loc de 40% cum prevede Legea nr. 127/2019 votată de toți parlamentarii si promulgată imediat de presedintele Klaus Iohannis, înainte de alegerile europarlamentare.

Guvernul Orban a tăiat însă majorarea prevăzută de lege, prin Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 135/2020 privind  rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

În cazul pensiilor speciale, majorarea survine doar pentru partea care se calculează pentru contributivitate, i-a explicat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în ședința din 14 august, premierului Ludovic Orban, care o întrebase: „Vreau să fiu sigur sută la sută că nu se cresc pensiile speciale prin această majorare”.

„Pensiile speciale sunt compuse dintr-o parte calculată pe baza contributivității (…), în mod automat vor crește, respectiv o parte – consistentă – care vine de la bugetul de stat și care în mod evident nu are niciun impact”, a spus Violeta Alexandru.

Premierul Orban a comentat: „Fac o precizare, că mulți au spus să creștem pensiile mici, să facem o creștere direct proporțională cu mărimea pensiilor. Acest lucru nu este posibil, pentru că principiul care stă la baza acordării pensiilor pe contributivitate este principiul contributivității. Noi nu doar majorom pensiile efectiv, noi majorăm punctul de pensie. Dacă am face o majorare diferențiată, procentual la nivelul pensiilor, practic am crea niște nedreptăți imense și am încălca grosolan principiul contributivității”.

Iată precizările Casei Naționale de Pensii Publice cnpp.ro referitoare la creșterea punctului de pensie:

1. Potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, așa cum a fost modificat prin art.42 din O.U.G. nr.135/2020, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei.

2. Conform prevederilor art. 41 din O.U.G. nr.135/2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, crește de la 704 lei la 800 lei.

3. Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2)  din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.

4. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după cazaflată în plată la data solicităriidar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

De reţinut: indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

51 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv