Raluca Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană şi colaboratoare a lui Dacian Cioloş, este propunerea oficială pentru Ministerul Justiţiei, după renunţarea la Cristina Guseth.
Nominalizarea Ralucăi Prună a fost depusă la Parlament, ea fiind audiată la comisiile juridice cu o oră şi jumătate întârziere (12.30), după ce a sosit în ţară de la Bruxelles. A obţinut 48 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 2 abţineri.
Avocat, membru al Baroului Bucureşti, Raluca Alexandra Prună este licenţiată în drept şi filosofie, are un master în ştiinţe politice şi burse la universităţile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta.
Ea a fost membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie” şi al „Transparency International” România, unde a deţinut şi funcţia de preşedinte.
Prună a fost coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti. Ea lucrează în cadrul Comisiei Europene din 2007. În prezent este şefă în cadrul Direcţiei Generale Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri.
A avut o activitate de 3 luni la cabinetul de europarlamentar al Monicăi Macovei.