Guvernul anunță, joi, o reducere de 371 de posturi la nivel central, după ce Agenția Națională pentru Protecția Mediului va fuziona cu Agenția pentru Arii Naturale Protejate.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin: „Ministerul Mediului este cel care a început astăzi, printr-o hotărâre de guvern, în urma căreia Agenția Națională pentru Protecția Mediului va fuziona cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Aceste două agenții se vor numi, de acum înainte, într-o singură entitate, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate și va fi condusă de un secretar de stat, iar numărul total al posturilor se va reduce cu 371. Astfel încât, noua agenție, la nivel național, dar și la nivelul agențiilor județene va funcționa cu un număr total de posturi de 2.001”.