Reforma administrației locale și centrale se dovedește doar praf în ochi din partea premierului Ilie Bolojan, după 3 luni de promisiuni de concediere a 13.000 de angajați din primării și reduceri de 10% în ministere. Iar Președintele Nicușor Dan îi ține isonul, anunțând că nu este nicio grabă: „Discuția abia începe”.
Bolojan a anunțat vineri seară, într-o conferință de presă, că „percepția că se vor reduce cu 10% toate salariile nu are nicio legătură cu realitatea”. „Unde se constată că numărul de angajați depășește norma care va fi stabilită pot fi desființate posturile”.
În ceea ce privește tăierile de posturi din primării, premierul nici nu mai amintește de promisiunile sforăitoare de concediere a 13.000 de angajați. În schimb, se referă la faptulcă majorările de 75,6% la impozitele pe locuințe, terenuri și mașini, pe care le încasează primăriile, vor rămâne la bugetul acestora.
Mai pe românește, Bolojan a majorat impozitele locale înainte de a face tăierile în administrația locală, știind că toată „armata” de baroni locali, în frunte cu șefa lor de la AMR, Olguța Vasilescu, se va opune rediucerilor de cheltuieli și de personal.
Iată ce declară acum:
„Pachetul fiscal prevede, din august, creșterea (de la 1 ianuarie 2026, n.r.) impozitului pe proprietăți la persoanele fizice. Această creștere era necesară pentru că aveam cele mai mici impozite pe proprietate la persoanele fizice. Toate aceste impozite sunt venituri pentru autoritățile locale. Ele reprezintă contribuția fiecărui cetățean la ce se face în fiecare localitate. Peste tot se asfaltează, se introduc rețele de apă și gaz, se lucrează la spitale.
Anul viitor, Guvernul nu va mai putea transfera sume pentru echilibrarea bugetară ca în anii trecuți, pentru că nu avem acești bani. Pentru ca aceste lucrări să continue, banii încasați suplimentar ar trebui direcționați către cofinanțarea acestor lucrări”.
Astfel, după ce a amânat „pentru două săptămâni”, la sfârșitul lunii august, reforma administrației, au trecut trei luni, fără să prezinte vreun proiect în acest sens. În schimb, se bate cu pumnii-n piept:
„Am susținut adoptarea pachetului pentru administrație. El nu înseamnă doar reducerea unor cheltuieli de personal, ci creșterea capacității locale de a avea o bună guvernare, descentralizare etc. Nu trebuie să fugim de componenta de reducere de cheltuieli. Cred că adoptarea e necesară în perioada următoare.
Analiza administrației arată că peste tot e loc de mai bine. Acolo unde se dovedește că avem personal în plus, că avem oameni care nu performează, care sunt duși în spate de alții, aceste posturi nu mai merită să fie finanțate din bugetul de stat, ele trebuie desființate.
Anul viitor, dacă anulăm un buget și o țintă de buget, vreau să avem garanția că la finalul anului ne apropiem de acea țintă”.
Cât despre rezultatele creșterii TVA, de la 1 august, Bolojan se rezumă să spună că „în trimestrul al treilea, față de anul trecut, am încasat bugete mai mari”.
„Ne-au crescut încasările cu aproape 10 mld lei atât de la impozite, cât și TVA (15%), accize (11%) iar contribuțiile pe Casa de sănătate cu 8%. Octombrie, comparat cu anul trecut, cheltuielile de la buget au scăzut cu peste 500 milioane. Nu putem corecta acest deficit prognozat la 8,4% în acest an decât prin scăderea cheltuielilor, pentru a evita noi taxe și impozite”.
Președintele Nicușor Dan, întrebat dacă va face reduceri de 10% la Administrația Prezidențială, a dat un răspuns evaziv, invocând nevoia unei noi legi a salarizării unice în sistemul bugetar (jalon în PNRR, care ar fi trebuit finalizat încă din 2023 – n.r.):
„Deocamdată, este o discuție care abia începe. Acum, dacă mă întrebați, asta este una din probleme și pe termen mediu, să revenim la o lege a salarizării unitare, pentru că există diferențe mari între instituții, între poziții echivalente în diferite instituții și, din cauza asta, în unele instituții, printre care și în Administrația Prezidențială, oamenii de aici evident că au obligații copii, rate, se duc la alte instituții și ele nu pot să funcționeze. Pentru că am avut o lege a salarizării unitare care a fost modificată de sute de acte normative, noi trebuie să revenim la legea salarizării unitare. (…) Eu ce am vrut să spun: oameni de pe poziții echivalente să fie retribuiți echivalent”.








