Emil Boc a anunțat luni, după Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR), că va depune la Parlament un proiect de lege transpartinic pentru unificare administrativă teritorială.
Este o variantă de regionalizare – care a eșuat încă de pe vremea când Boc era prim-ministru, dar și în timpul guvernării PSD – Dragnea.
„Am discutat de la probleme macro, precum reforma administrativ-teritorială, proiecte de lege susținute transpartinic de toate formaținile pentru a încuraja unificarea administrativ-teritorială voluntară a unităților administrativ-teritoriale care sunt în preajma municipiilor reședință de județ. Premierul și-a arătat disponibilitatea de a susține și din partea Guvernului orice propunere voluntară de unificare administrativă, astfel încât să începem de jos în sus reforma administrativă până când de sus în jos ea se va finaliza”, a declarat Emil Boc.
Premierul Florin Cîțu, prezent la ședință, a asigurat că va susține o reformă administrativ-teritorială:
„Da, sunt de acord să descentralizăm. ot să spun că tot ce e voluntar, nu pot să fiu împotrivă, mai ales dacă ajută la atragerea de fonduri europene sau de investiții. În același timp aș vrea o legislație mai simplă și un transfer al banilor mai transparent. Susțin o reformă și în cadrul administrației locale”.
La Adunarea Generală a AMR, Emil Boc le-a spus primarilor.
„Astăzi avem pe ordinea de zi un proiect de rezoluţie prin care dorim să ne adresăm Guvernului României şi tuturor partidelor politice parlamentare, pentru a susţine un proiect de lege, în Parlament, pentru a facilita unificarea administrativ voluntară a municipiilor cu una sau mai multe unităţi administrativ teritoriale limitrofe. (…) În esenţă, acest proiect de rezoluţie propune ca în cazul unificării voluntare a unei unităţi administrativ teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ, în vederea realizării zonei metropolitane, să se acorde anumite facilităţi administrative, prin Codul Administrativ, astfel încât acest proces să fie încurajat şi nu descurajat”.
Boc a adăugat că ultima reformă administrativ teritorială a ţării s-a realizat în 1968 şi că sunt necesare modificări:
„Cu alte cuvinte, până când se realizează uniforma administrativ teritorială a ţării, noi nu putem rămâne pe loc. E adevărat, suntem de 53 de ani – ca Italia, de când a câştigat Campionatul European – poate vine şi reforma administrativă cu ocazia asta. Şi Italia după 53 de ani a câştigat un nou titlu. Din ’68 este ultima reformă administrativ-teritorială. Până când se face această reformă administrativ teritorială – şi, evident, modificarea Constituţiei, în consecinţă – dorim să vă propunem spre analiză, şi Guvernului, pornind de la exemplul în derulare al municipiului Buzău. Există un referendum în Buzău, în 26 septembrie, care poate constituit un precedent pozitiv pentru începutul reformei administrativ teritoriale în România”.