UPDATE: Plenul a fost convocat pentru ora 14.00 și informat asupra OUG 84/2021 privind debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică, adoptată de Guvernul Cîțu pe 5 august, în vacanţa parlamentară.
Comisiile de specialitate urmează să finalizeze avizele şi raportul aferent proiectului de lege al acestui act normativ, în termenele stabilite de plen pentru septembrie.
Biroul permanent al Senatului convoacă, marţi, plenul în sesiune extraordinară, pentru a putea intra în vigoare OUG 84/2021.
Nu este necesară prezența fizică a senatorilor. Ei pot vota online sau telefonic informarea privind proiectul legii de aprobare a OUG 84/2021, informare pe care o va citi președintele Senatului, Anca Dragu.
În vacanța parlamentară, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare imediat după depunerea ei spre dezbatere, în procedură de urgenţă, la Camera competentă sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial, potrivit articolului 115 din Constituţie.
Camerele Parlamentului – Senatul în acest caz – se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.
OUG 84/2021 abrogă prevederile articolului 72, alineat (1) din OUG 70/2020, prin care Guvernul Orban a suspendat începând cu 15 mai 2020, în perioada stării de alertă, debranșarea românilor care nu își plătesc facturile în pandemie.
Astfel, se va reveni la prevederile legislative anterioare, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.
Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.
„Riscurile asociate imposibilităţii de deconectare/debranşare în caz de neplată şi consecinţele suportării de către operatorii implicaţi în alimentare a costurilor asociate furnizării de energie electrică sau gaze naturale au un impact negativ la nivelul întregii economii naţionale”, se arată în expunerea de motive a OUG 84/202.
Sunt circa 209.000 de abonați casnici şi noncasnici la energie electrica şi gaze naturale care nu și-au achitat în perioada vizată de amânare a debranşărilor.
Datoriile lor sunt de circa 249 milioane lei la sfârşitul lunii mai, circa 209.000, conform cifrelor prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Asociaţia Furnizorilor de energie electrică din România şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România.
Numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000, la finalul lunii iunie.