Plenul Senatului a adoptat, marţi, legea de anulare a amenzilor amenzile uriașe aplicate în perioada stării de urgenţă românilor care au fost prinși de polițiști și jandarmi că nu aveau asupra lor declarația pe propria răspundere.
Anularea nu se aplică proceselor-verbale prin care s-au impus sancţiuni privind încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi celor aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Au fost 90 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 39 de abţineri.
Votul final va fi dat în Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului de lege iniţiat de senatorii Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) şi Cseke Attila (UDMR) şi deputatul Victor Ponta (Pro România), „procesele-verbale de contravenţie emise în temeiul articolului 28 din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă se declară nule”.
„Amenzile aplicate în temeiul proceselor-verbale şi care au fost achitate, în tot sau în parte, de către debitori se restituie acestora la cerere. Pentru amenzile care nu au fost achitate, în tot sau în parte, (…) organele fiscale nu vor da în debit sumele datorate în vederea executării silite. Persoanele sancţionate contravenţional şi care nu au achitat cuantumul amenzii până la data în vigoare a prezentei legi nu achită amenzile aplicate”, prevede proiectul de act normativ.
Iniţiatorii menţionează, în expunerea de motive, că prin propunerea legislativă “vor fi evitate blocajele în sistemul de justiţie şi se va limita pericolul de răspândire a virusului”.
„Am decis să înaintam prezenta propunere legislativă care să anuleze în mod automat aceste amenzi fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă, cu excepţia sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu şi carantină, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în expunerea de motive.