Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat luni, la Neptun, în ședința Consiliului Politic Național și a Grupurilor Parlamentare ale partidului, cel mai recent sondaj realizat de Avangarde.
Potrivit datelor, PSD a ajuns la 35%, PNL la 21%, AUR la 15% iar USR PLUS la 14%.
Astfel, liberalii se prăbușesc în sondaje, UDMR rămâne pe poziție, la 5%, iar PSD se pregătește de moțiune de cenzură și alegeri anticipate, așa cum a anunțat Mihai Tudose, luni, la Antena 3.
PMP este cotat cu 5% în încrederea românilor, iar Pro românia lui Victor Ponta, cu 2%, după ce ambele partide au ratat intrarea în Parlament, ipotrivit sondajului.
Totodată, 42% dintre cei intervievați cred că premierul Florin Cîțu ar trebui să demisioneze, după ce a fost demascat că a fost arestat și a făcut închisoare 2 zile în SUA, pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice și/sau a substanțerlor interzise, în urmă cu 20 de ani.
Iată rezultatul sondajului, la întrebarea „Din punctul dumneavoastră de vedere Primul-ministru, Florin Cîțu, ar trebui să demisioneze ca urmare a apariției
în spațiul public a informației conform căreia a fost arestat pentru două zile în SUA, în urmă cu 20 de ani?”:
Doar 25% dintre cei chestionați declară că premierul nu ar trebui să demisioneze din acest motiv, iar 33% spun că nu pot aprecia/miu răspund.
Iar la întrebarea „Din punctul dumneavoastră de vedere, dacă Primul-ministru, Florin Cîțu, refuză să își dea demisia, Președintele României, Klaus Iohannis, ar trebui să îi ceară acestuia să plece de la conducerea Guvernului?”, răspunsurile sunt aproape similare:
În ceea ce privește situația economică a României, 70% dintre cei întrebați spun că este una proastă.
Sondajul prezentat de Marcel Ciolacu a fost realizat de Avangarde în perioada 20 – 24 august, pe un eșantion de 900 de persoane, prin metoda interviului telefonic, cu o marjă de eroare de 3,2%.