Ministrul Justiției, Stelian Ion, a replicat, luni, după acuzațiile liderului PNL, Ludovic Orban, că a trimis fără consultare în coaliție proiectele Legilor Justiției pentru aviz la CSM, și înainte de a le prezenta Guvernului Cîțu pentru aprobare și trimitere la vot în Parlament.
Stelian Ion a precizat că a procedat în acest fel pentru a câștiga timp, deoarece proiectele au fost lansate în dezbatere publică de antecesorul său, Cătălin Predoiu, încă din septembrie anul trecut.
„Nu există niciun fel de conflict. Au fost declarații în sensul în care am trimis legile, dar știți foarte bine că am semnat în guvern – din care face parte și PNL – un memorandum prin care ne-am obligat cu toții să trimitem aceste legi în Parlament până la finalul lui aprilie. Sunt niște drafturi care sunt în consultare publică din septembrie anul trecut. Sunt cunoscute de toată lumea. Am ajuns la o variantă foarte bună, care e în proces de avizare. Procesul de avizare va continua. În această perioadă, cum era și firesc, vom purta în continuare discuții cu colegii din coaliție. Toate aceste comentarii, eu cred, vor fi atenuate pe parcurs“, a declarat marți Stelian Ion, întrebat de jurnaliști cum comentează acuzele liberalilor.
„Marea majoritate din aceste reglementări, e vorba de 600 de articole, cu totul, 80% din aceste reglementări, sunt cele care provin din proiectul iniţial pus în discuţie în septembrie 2020. Având în vedere acest calendar foarte strâns, am avut discuţii în Ministerul Justiţiei cu specialiştii din minister, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor, cu societatea civilă, au fost foarte multe propuneri pe care le-am analizat, le-am trecut prin filtrul nostru şi am venit cu aceste propuneri pe care le-am înaintat spre avizare. Fiind un angajament în Guvern că vom trimite legile astfel încât la sfârşitul lunii aprilie să fie în Parlament, o discutare în cadrul coaliţiei cu toate partidele pe articole, 600 de articole, cu siguranţă ar fi condus la o amânare, motiv pentru care în această perioadă de avizare vor exista discuţii în coaliţie, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta şi angajamentele luate prin memorandum şi pentru a găsi această variantă care trebuie să treacă de votul din Parlament. Și va trece cu votul colegilor din USR PLUS, din PNL, UDMR și de la minorități naționale. Sper să voteze toate partidele care își doresc noi legi ale Justiției”, a adăugat Stelian Ion.
Ministrul Justiţiei a precizat că a sesizat şi Comisia de la Veneţia cu privire la acest proiect. Atât Ludovic Orban, cât și senatoarea liberală Iulia Scântei l-au acuzat că nu a făcut acest lucru.
Conducerea PNL, revoltată că Stelian Ion a modificat proiectele lui Predoiu privind Legile Justiției
Vineri, după ce Orban l-a acuzat la scenă deschisă, Stelian Ion a explicat că modificările propuse de el la legile Justiției vizează reducerea influenței politicului în numirea procurorilor-șefi ai celor mai importante parchete, întărirea procurorilor și judecătorilor, iar puterea să nu mai fie concentrată în mâinile unui singur om, dând exemplul Inspecției Judiciare.
Stelian Ion a mai declarat că prin schimbările aduse cadrului legislativ se urmărește și eliminarea evaluărilor abuzive dând exemplul fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, care a fost revocată de Klaus Iohannis la cererea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, dar apoi a câștigat procesul împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Ministrul Justiției a mai transmis că va începe procedura de numire a procurorului șef DIICOT pentru că instituția are o conducere interimară și că nu ia în calcul ”în niciun caz” schimbarea actualului șef al DNA, Crin Bologa.
Iar viitorii membri ai CSM vor fi numiți de toți procurorii și judecătorii din țară, pentru o mai bună reprezentativitate a instituției, iar dacă aceștia vor „intra pe contrasens” cu colegii lor vor fi revocați tot de corpul magistraților, a adăugat ministrul.