Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, îi solicită președintelui interimar, Ilie Bolojan, să-l treacă în rezervă „urgent” pe generalul cu trei stele Cătălin Zisu, comandantul Logisticii Armatei, care a fost plasat sub control judiciar, cu o cauțiune de un milion de lei, de procurorii militari din cadrul DNA, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de abuz în serviciu.
„Astfel, a fost înaintată, astăzi, către Administrația Prezidențială propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ștefăniță Zisu”, informează un comunicat al MApN.
„În respectul principiilor prezumției de nevinovăție, precum și al celui care statuează că nimeni nu este mai presus de lege, Ministerul Apărării Naționale va coopera deplin și necondiționat cu organele judiciare, punând la dispoziție toate datele și informațiile solicitate, în vederea clarificării depline a tuturor circumstanțelor referitoare la faptele săvârșite de persoanele față de care s-a pus în mișcare urmărirea penală”, se mai arată în comunicatul MApN.








