Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, i-a scris actualului premier, Dacian Cioloş, pe Facebook.
Motivul este unul cât se poate de clar. Băsescu este nemulţumit de faptul că cei de la Centrala nucleară de la Cernavodă au decis să nu mai achiziţioneze combustibil nuclear de la Compania Naţională a Uraniului ci de la firma canadiană Camenco.
“Aflu cu surprindere că, la Centrala nucleară de la Cernavodă, nu se mai cumpără combustibil nuclear de la Compania Naţională a Uraniului. Directorul Nuclearelectrica, doamna Daniela Lulache, a decis să achiziţioneze combustibilul nuclear din Canada, de la compania Camenco. Motivul ar fi preţul mai bun. Nu am dubii că preţul canadienilor este mai bun. Problema este că preţul va fi mai bun doar până când România nu va mai produce combustibil nuclear. Pe urmă, va veni dependenţa de canadieni sau, de ce nu, de ruşi”, este mesajul transmis de Traian Băsescu.
Rugămintea fostului preşedinte către actualul premier este să “oprească această ticăloşie, indiferent care este preţul uraniului românesc. Dacă cei de la Compania Naţională a Uraniului au probleme, ajutaţi-i acum. Iar pe doamna Lulache o puteţi trimite să fie director la o grădiniţă, chiar dacă va fi o grădiniţă unde salariul este ca la Fondul Proprietatea sau Nuclearelectrica”.