Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Tupeul Piedone: Voi face un monument la Colectiv. Monumentul celor fără de vină

Primarul Piedone ignoră cererea de demisie scandată de 15.000 de protestatari din Bucureşti şi anunţă cu tupeu, într-un comunicat de presă transmis exact în timpul demonstraţiei, că va ridica în rondul din zona clubului Colectiv un monument în memoria victimelor incendiului în care au murit până acum 32 de tineri – ”monumentul celor fără de vină”.

piedone pompieri
Piedone pe vremea când se credea pompier şef 

”Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie. Foarte curând, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ va fi edificat, prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului  Cristian Popescu – Piedone”, se arată în comunicatul transmis de autoritatea locală a Sectorului 4.

Piedone: ”Sunt prăbuşit sufleteşte”

“Ca om sunt prăbuşit sufleteşte, cu gândul la drama familiilor care îşi plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniţii care luptă acum pentru viaţa lor pe patul de spital. Condoleanţe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înţelepciunea de a deprinde învăţămintele necesare şi de a judeca drept!”, declară Cristian Popescu – Piedone, în comunicat.

Primăria Sectorului 4 explică şi cum i-a venit ideea edilului: ”În urma lor (tinerilor morţi în incendiul din Club Colectiv”, n.r.) ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea”.

Piedone este cel care a emis autorizaţia de funcţionare a clubului Colectiv, dar a declarat că nu îşi reproşează nimic. 

Îl incriminează însă tocmai documentele pe care le-a făcut publice pentru a se disculpa.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv