UPDATE: OUG 12/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 178 din 9 martie. (Vezi document la finalul articolului)
Guvernul Bolojan aprobă, joi, prin Ordonanță de urgență (OUG), plafonarea prețului gazelor, până la 31 martie 2027.
Noul mecanism nu mai funcționează ca o plafonare clasică cu un preț maxim fix. Astfel, prețul final facturat consumatorilor va fi format din mai multe componente stabilite printr-o formulă clară. Aceasta este compusă din costul gazelor achiziționate de furnizor, o componentă fixă de furnizare de 15 lei/MWh, tarifele reglementate pentru transport și distribuție, precum și taxele și TVA.
Potrivit noului act normativ, obiectivul principal este protejarea consumatorilor casnici și menținerea stabilității sociale într-un context energetic considerat încă volatil, marcat de tensiuni geopolitice, evoluția piețelor europene de gaze și necesitatea constituirii stocurilor pentru sezonul rece 2026-2027.
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seară, la B1TV: „În ceea ce priveşte partea de gaz, acolo suntem într-o situaţie în care România îşi asigură într-o pondere destul de mare componenta de gaz şi sper că mâine vom adopta un act normativ, o ordonanţă, care să asigure că preţul la gaz nu va creşte în perioada următoare şi să ne protejăm, indirect, cel puţin pe această componentă”.
Comunicatul Executivului:
„Noul mecanism introduce obligativitatea, pentru producătorii de gaze naturale, de a comercializa cantitățile destinate consumului populației și producătorilor de energie termică (pentru consumul populației) la prețul de 110 lei/MWh.
Alocarea acestor cantități va fi prioritară pentru segmentul protejat, iar respectarea acestei măsuri va fi monitorizată și sancționată.
Precizăm faptul că intervenția are loc la nivelul producătorilor, nu la nivelul facturării consumatorului final casnic.
Prin stabilirea prețului de 110 lei/MWh la nivelul producătorului:
• furnizorii achiziționează gaze naturale la un cost predictibil;
• este redusă expunerea la volatilitatea pieței regionale;
• este limitată transmiterea șocurilor externe către consumatorul casnic.
Astfel, prețul final rămâne la un nivel redus printr-un mecanism economic, nu prin plafonare administrativă. De asemenea, în cadrul proiectului de OUG producătorii de gaze naturale sunt exceptați de la aplicarea prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare.
Măsura va avea caracter temporar și se va aplica în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027, este destinată exclusiv segmentului protejat – consumatori casnici și este justificată de riscuri externe și de necesitatea de a proteja populația de efectele încetării schemei anterioare de compensare a prețului la gaze naturale”.








