Vicepremierul Dragoș Anastasiu insistă că ar fi fost denunțător la DNA în dosarul inspectoarei ANAF Angela Burlacu, condamnată la 5 ani și 2 luni de închisoare pentru luare de mită.
El spune că a dat doar o declarație de martor, iar în condițiile în care scandalul a escaladat, cere Direcției Naționale Anticorupție să îi dea o copie a presupusului denunț.
„În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut. Reiterez faptul că eu nu am semnat și depus un denunț, ci am dat declarații cu privire la faptele care au avut loc”, a scris Anastasiu sâmbătă, pe Facebook.
Pe 25 iulie, vicepremierul a transmis următorul mesaj:
„În spațiul public au apărut informații despre implicarea mea într-un dosar de corupție care viza mai mulți funcționari ai ANAF.
Pe scurt: În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic, iar în dosar au fost implicate și alte societăți comerciale care au fost în aceeași situație. Nu am avut niciodată nicio condamnare penală.
Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.
Când, fiind antreprenor, gestionezi mai multe companii care, la rândul lor, sunt conduse de manageri, este imposibil să ai informații la zi și amănunte despre toate operațiunile în derulare. Dar atunci când ai informațiile complete, trebuie să acționezi corect și în spiritul legii. Asta este ceea ce am făcut eu.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși.
Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți anterprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”.








