Fostul premier Victor Ponta a luat la mişto ultima nominalizare făcută de Partidul Naţional Liberal pentru funcţia de prim-ministru – Cătălin Predoiu.
Ponta susţine, printre altele, că “am auzit că i se spune Cătălin Perdoiu sau a patra roată de la căruţa PNL sau Prostănacul PNL-ului sau Looseroiu”.
De asemenea, fostul premier este de părere că “după ce au renunţat Buşoi, Orban şi Munteanu, Predoiu adormise în sediul PNL şi aşa a ajuns să fie numit candidat la Primărie. Cică a aflat din presă. Cred că l-au pus ca să-l facă de râs. Aşa partid, aşa candidat”.
Ponta a făcut o scurtă trecere în revistă a nerealizărilor lui Predoiu. “A fost candidat la funcţia de deputat (l-a bătut în 2008 colegul nostru Marian Ghiveciu în colegiul din Buzău/ în 2012 nici nu a mai avut curaj să candideze). A fost ministru în Guvernul Tăriceanu/ a trădat fuguţa şi a ajuns în Guvernul Boc/ a vrut Premier după demisia lui Boc dar a ajuns MRU. A fost candidatul la funcţia de Preşedinte al României al PDL/ n-a mai apucat nici să candideze. A fost candidatul la funcţia de Prim Ministru la PNL/ a ajuns Premier Cioloş – ghinion iar”, a fost mesajul transmis de fostul premier.
Cum PNL-ul nu a reuşit să iasă pe interval cu o variantă viabilă, Traian Băsescu încă nu şi-a depus oficial candidatura, iar alte formaţiuni politice nu par să aibă forţa necesară pentru a pune probleme, Victor Ponta consideră că Gabriela Firea este mare favorită la câştigarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, iar în acest moment singurul care ar putea să-i dea emoţii este Nicuşor Dan.
“Rămâne cum am stabilit – Gabriela Firea favorit pentru 5 iunie (dar cu atenţie la Nicuşor Dan)! Succes”, a fost concluzia lui Victor Ponta.