Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Exercițiu de imagine, „pas cu pas”, din partea lui George Simion și Claudiu Târziu

VIDEO. AUR strânge semnături pentru suspendarea lui Iohannis, dar fără voturile PSD – nicio șansă!

AUR strânge semnături pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, însă fără voturile PSD, nu are nicio șansă, chiar dacă ar avea susținerea USR și a demisionarilor din Grupul parlamentar al PNL.

Astfel, pentru inițierea procedurii de suspendare a președintelui țării este nevoie de semnăturile unei treimi dintre senatori și deputați, adică 156 de voturi.

AUR are doar 43 de parlamentari, USR – 80, iar  din  Grupul PNL au plecat 13, cu tot cu Ludovic Orban. În total, ar fi 136 voturi, dar tot ar mai fi nevoie de 20.

Așadar, fără PSD nu poate fi nici măcar inițiată procedura de suspendare, darămite să fie votată în plen – acțiune pentru care este nevoie de minimum jumătate plus 1 din numărul total al parlamentarilor, adică 234 – ca la moțiunea de cenzură sau învestirea unui guvern.

Simion: Sunt și parlamentari PNL care achiesează la idee

Însă copreședinții AUR, George Simion și Claudiu Târziu, sunt optimiști.

„Azi, 1 noiembrie, anunțăm inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna. (…) Invităm toate formațiunile politice să mi se alăture”, a declarat Simion, într-o conferință de presă.
 
Simion a precizat că sunt și parlamentari PNL care „achiesează” la ideea suspendării și că l-a văzut la televizor pe Ludovic Orban, care a vorbit despre demiterea președintelui, a vorbit cu el și se va întâlni cu el.
 
 
Potrivit Constituției, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată de Parlament cu votul majorității simple, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
 
Al doilea om în stat – președintele Senatului – ar prelua în acest timp funcția de președinte interimar al României. În prezent, Anca Dragu de la USR este președintele Senatului.
 
110 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv