Majoritatea parlamentară PSD, ALDE și Pro România a adoptat, vineri, prin vot electronic, o lege privind suspendarea plății facturilor la utilități: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile. De asemenea, același proiect prevede suspendarea plății contribuțiilor sociale datorate atât de angajați, cât și de angajatori pentru veniturile din salarii.
Parlamentarii USR au susținut, prin vot, prevederea referitoare la suspendarea CAS.
Actul normativ a fost trimis la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Iată prevederile Legii pentru acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice și juridice:
- La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână virarea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și retinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020 (amendament susținut de PSD, Pro România, USR, UDMR și ALDE).
- La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile (amendament PSD)
Într-o înregistrare video postată pe Facebook, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut următoarele precizări:
Parlamentarii PNL au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională această lege.