Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

ANM: Cod Portocaliu și Galben de furtuni și ploi torențiale în toată țara, până duminică / 

Breaking News:
 
Dacă la dublarea alocațiilor PNL a scos cartelele din aparatele de vot, Legea pensiilor a fost votată și de PNL

VIDEO. După alocații, Orban nu este sigur nici dacă va majora pensiile cu cât prevede legea

După ce a amânat până în august dublarea alocațiilor copiilor – la două zile după promulgarea legii de către președintele Klaus Iohannis -, anunțând că s-ar putea să fie o majorare mai mică, premierul Ludovic Orban a declarat duminică, la HotNews.ro LIVE că nu este sigur dacă va majora nici pensiile cu 40% în septembrie, așa cum prevede Legea pensilor inițiată tot de PSD, votată și de PNL și promulgată rapid de șeful statului.

Prim-ministrul PNL a spus că de evoluția economică depinde și majorarea pensiilor.

Întrebat dacă acestea vor crește cu 40% din septembrie Orban a răspuns: „Nu e 100% asta. Banii sunt prevăzuți, dar totul depinde de cum evoluează economia, dacă reușim să asigurăm un trend economic solid, o crește economică consolidată, să relansăm investițiile să îmbunătățim colectarea”.

Deși PNL a votat Legea pensiilor în Parlament, șeful Guvernului a comentat că „PSD a făcut varză legea pensiilor”, crescând „din burtă” punctul de pensie și creând „o vraiște generalizată.

Orban a precizat că impactul bugetar în privința creșterii pensiilor este de aproximativ 16 miliarde de lei în acest an, în 2021, în jur de 150 de miliarde, iar impactul pe 2022 duce spre 180 de miliarde.

„Vom crește pensiile cu siguranță, dar nu vom lua o decizie care să afecteze evoluția economiei pe termen lung Vom crește și alocațiile, vom încerca să asigurăm o creștere cât mai mare. (…) Sper să nu vină și o criză economică. Ne va pune într-un impas extrem de grav, pentru că în ultimii 3 ani s-a dezechilibrat grav economic românească”, a spus el.

„Guvernul nu poate aduna bani din eter”

Întrebat dacă alocațiile pentru copii vor fi dublate în a doua jumătate a acestui an, Orban a răspuns: „Dacă există resurse financiare. E o garanție că vom creștere alocațiile pentru copii, cu cât le vom crește vom vedea în funcție de cum evolează veniturile, cheltuielile”.

Întrebat dacă există posibilitatea unei creșteri etapizate sau a unei alte amânări, Orban a precizat: „E cert că le creștem, vedem cum o vom face atunci când ne apropiem de termenul de rectificare a bugetului”.

El a insistat că majorarea alocațiilor presupune un efort bugetar de 6,3 miliarde de lei.

„Guvernul nu are bani de acasă și nu poate aduna bani din eter. (…) Această lege a fost o răzbunare a PSD pe noi. Nu există nicăieri în lume să dublezi alocarea alocațiilor de 2 ori într-un an”.

Guvernul a prorogat până la 1 august, în ultima ședință, intrarea în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor pentru copii.

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv