Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Ministrul Cîmpeanu s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont, după ce mai puțin de 2% din testele antigen au fost acceptate de elevi în școli. El a cerut duminică, printr-un comunicat, ca Ministerul Sănătății să cumpere teste rapide pe bază de salivă, care însă nu sunt acceptate de INSP

Voiculescu vs Cîmpeanu: MS nu are baza legală pentru achiziţionarea de teste pe bază de salivă la școli

Vlad Voiculescu i-a transmis colegului său de Guvern, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în ale instituţii care nu sunt în subordinea MS, aşa cum a solicitat acesta.
 
În plus, Voiculescu i-a amintit că testele pe bază de salivă nu sunt acceptate de INSP.
 
Ministrul Cîmpeanu s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont, după ce mai puțin de 2% din testele antigen au fost acceptate de elevi în școli. El a cerut duminică, printr-un comunicat, ca Ministerul Sănătății să cumpere teste rapide pe bază de salivă, fără a preciza însă că pentru aceasta este nevoie de acceptul premierului Florin Cîțu și, evident, de adoptarea unui act normativ. 
 
 
 Voiculescu a precizat duminică, într-o conferință de presă, că testele din salivă nu reprezintă „un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii”.
Nu e un filtru atât de bun”
„Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli sau pentru orice altă unitate în afară de unităţile din subordine, iar aceste teste constituie cu siguranţă un filtru. Nu e un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face, evident. Ministerul Sănătăţii, repet, nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor pentru şcoli, lucrul acesta este cât se poate de clar şi comunicat şi Ministerului Educaţiei”, a spus Vlad Voiculescu.

Secretarul de stat în MS, dr. Andreea Moldovan, a explicat, la rândul său, că testele din salivă sunt teste neincluse în metodologia de lucru a INSP, pentru că nu sunt „corespunzătoare” şi au o sensibilitate „considerată la momentul actual insuficientă pentru a fi utile ca test de screening”.

„Această testare cu teste antigen din salivă implică un risc pentru cei care apelează la ea pentru că rata de pozitivitate nu este atât de înaltă sau corespunzătoare cum ne-am dori-o, conferă un fals sentiment de siguranţă printr-un test negativ care nu este întotdeauna rezultatul real. (…) În momentul în care testele acestea vor fi de o calitate superioară şi corespunzătoare, bineînţeles că va fi un pas înainte pentru o testare mai plăcută pentru populaţie, dar deocamdată aceste teste nu sunt agreate de metodologie pentru că nu sunt suficient de bune”, a afirmat Andreea Moldovan.

Andreea Moldovan a mai arătat că numărul testelor antigen rapide realizate în şcoli nu este neglijabil, dacă e raportat la numărul total de teste rapide de antigen făcute: „Cifra nu este nici pe departe atât de mare, acea cifră de 1.300.000 nu a fost 1.300.000, a fost o cifră mai mică. Din aceste teste, iniţial trimise către DSP-uri şi de acolo către şcoli, o parte s-au folosit. Avem cred că 26.000 – 27.000 de teste folosite până în prezent, ceea ce este important dacă ne gândim la numărul total de teste de antigen rapid făcute. Deci clar este o proporţie bună, este un număr de teste care s-au făcut în şcoli şi să ne gândim că 27.000 de copii sau cadre didactice au putut să fie testate acolo unde era important să fie testate”, a precizat Andreea Moldovan.

Iată și comunicatul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu:
 
„În 8 săptămâni de școală (începând din 8 februarie!), au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli.

Cauzele acestui insucces major au fost două:

1. Lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide.

2. Sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind «invazive»/ traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, nu-și dau acordul pentru testarea în acest fel.

Soluția este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele 2 neajunsuri (nevoia de administrare de către personal medical și reticența părinților cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori).

Testele antigen rapide rămase (peste 1 milion) ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților.

Achiziția acestor teste non-invazive trebuie făcută de entități cu competență în domeniul medical. Ministerul Educației nu are competențe și atribuții pentru achiziția niciunui tip de test medical. Mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătății (ca autoritate guvernamentală in domeniul sănătății) pentru implicare în vederea asigurării unei protecții sanitare corespunzătoare în școlile din România.

Astfel, Ministerul Educației va putea propune, la finalul lunii mai-începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile (fără scenarii diferențiate!), dacă vor fi întrunite simultan următoarele patru condiții:

1. Respectarea regulilor de protecție sanitară în școli. Aceste reguli se respectă mai riguros în școli decât în cele mai multe locații (purtare mască de protecție, respectare reguli de igiena, distanțare adecvată, aerisire spații).

2. Susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ. În acest moment, personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate – echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajați din sistemul național de învățământ.

3. Testele non-invazive să fie disponibile în școli în data de 4 mai, la revenirea din vacanță/reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roșu pentru toți elevii (cu excepția claselor terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai).

4. Confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai”.

9 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv