Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

„Inegalabila” Sciatică

Mulți dintre cei care au trecut de 40 de ani s-au întâlnit cel puțin o dată cu sciatica. Și, mai mult ca sigur, întâlnirea nu a fost deloc una plăcută! Nervul sciatic este cel mai lung nerv din corpul uman, întinzându-se din regiunea lombară, până la fese și mai departe, de-a lungul coapselor și gambelor, ajungând la nivelul degetelor de la picioare.

31592

Sciatica este denumirea inflamației care afectează nervul sciatic, nefiind o boală în sine, ci mai degrabă un simptom, care se manifestă în cazul iritației sau compresiei acestui nerv.

Durerea din sciatică este resimțită la nivelul spatelui, feselor și/sau membrelor inferioare.

Durere, amorțeală și slăbiciune

Afecțiunea se manifestă prin :

  • Durere
  • Parestezii (furnicături) care iradiază din regiunea lombară și coboară către picioare (unul, sau ambele), chiar până la degete
  • Senzație de amorțeală, în aceleași zone
  • Slăbiciune a mușchilor gambei, sau dificultăți de mișcare a gleznei

Simptomele pot dispărea de la sine în câteva săptămâni, dar există și situații în care pot persista mai multe luni, până la un an, sau mai mult.

Durerea variază în intensitate, de la medie la severă și poate fi accentuată de tuse, strănut sau de statul în șezut pentru perioade lungi de timp.

Mergeți la medic dacă simptomele sunt severe, persistente sau se înrăutățesc odată cu trecerea timpului!

reparatii cfr

Hernia de disc, principala cauză

În marea majoritate a cazurilor, sciatica este determinată de alunecarea unui disc intervertebral (hernia de disc), care presează nervul sciatic, iritându-l.

Alte cauze pot fi:

  • Stenoza spinală (îngustarea canalului rădăcinii nervoase)
  • Apariția unei tumori vertebrale sau a măduvei spinării
  • Traumatisme ale coloanei vertebrale
  • Infecții ale coloanei vertebrale
  • Sindromul “cozii de cal”, o afecțiune rară, dar gravă, cauzată de compresia părții terminale a maduvei, manifestată prin afectarea controlului sfincterelor, cu pierdere involuntară de urină sau materii fecale, pierderea sensibilității tactile, amorțeală în zona inghinală, sau chiar paralizii.

Diagnosticul se pune pe baza tabloului clinic si cu ajutorul unei manevre simple: pacientul întins pe pat, pe spate, ridică picioarele bine întinse, pe rând. Dacă apare durerea, sau se accentuează, cel mai probabil e vorba despre sciatică.

cfr- stop

Cu tratament și fără

În cele mai multe cazuri, simptomele dispar în medie după 4-6 săptămâni, chiar și fără tratament.

Există totuși o serie de măsuri care pot fi luate pentru ameliorarea durerilor și scurtarea perioadei de suferință: medicamente antiinflamatoare, analgezice (calmante ale durerii), aplicarea de căldură locală la nivelul zonei lombare și exerciții ușoare.

Pentru cazurile mai grave, se poate recomanda:

  • Kinetoterapie
  • Fizioterapie
  • Infiltrații cu substanțe antiinflamatoare sau analgezice în coloana vertebrală
  • Îndepărtarea chirurgicală a cauzei

tren japonez

Cum să prevenim

Adoptând câteva măsuri simple,  putem reduce riscul apariției unui nou episod de sciatică.

  • Efectuarea de exerciții fizice regulate, adaptate fiecărui pacient
  • Stretching înainte și după exercițiile fizice
  • Adoptarea unei posturi corporale corecte atunci când se ridică greutăți (coloana trebuie să fie dreaptă, iar aplecarea și ridicarea trebuie făcute cu ajutorul genunchilor)
  • Salteaua patului trebuie să fie suficient de tare, ca să poată susține greutatea umerilor și a bazinului și menținând în același timp coloana dreaptă
2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv