Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Incendiu la un cămin de nefamilişti din Murfatlar: 58 de persoane, evacuate

Un incendiu s-a produs luni într-unui cămin de nefamilişti din Murfatlar, al cărui acoperiș a fost mistuit de flăcări, 58 de persoane, între care 18 copii, fiind evacuate sau au ieşit singure înainte de sosirea pompierilor.

Un bărbat a fost transportat la Spitalul Județean de Ugență Constanța, după ce a suferit arsuri ale căilor respiratorii.

”În bloc sunt 33 de garsoniere, dintre care 30 erau locuite. La trei dintre acestea a căzut tavanul. Numărul persoanelor evacuate şi autoevacuate este de 58 – 18 copii şi 40 de adulţi”, au declarat reprezentanţii ISU „Dobrogea”.

Inițial au venit 13 pompieri cu două autospeciale de stingere şi o autoscară mecanică, însă ulterior au mai ajuns şase pompieri cu o autospecială de stingere, de la Detaşamentul Medgidia, focul cuprinzând acoperişul clădirii pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv