Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Liber la şedinţele CGMB

După 3 ani și 3 luni de „camuflaj”, ședințele Consiliului General al Municipiului București (CGMB) sunt din nou publice.

„Minunea” a fost posibilă la o lună după arestarea lui Sorin Oprescu, cel care interzisese, imediat după învestirea sa în noul mandat de primar general (în iunie 2012), accesul bucureştenilor – dar şi al reprezentanţilor ONG-urilor –, motivând lipsa de spațiu.

foto sala cgmbBucuria celor veniţi special să vadă dacă primarul interimar Ștefănel Dan Marin se ţine de cuvânt şi le deschide uşile a fost însă umbrită rapid de metehnele consilierilor. Cei de la PSD au sabotat utilizarea sistemului de vot electronic – şi care se dovedeşte achiziţionat degeaba. Concret, ei s-au abţinut de la vot iar cum modificarea Regulamentului CGMB în acest sens este posibilă doar cu 2/3 din voturile celor din sală, proiectul a picat.

Astfel, „civilii” prezenţi la şedinţa CGMB din 30 septembrie au ratat ocazia de a vedea, pentru prima dată, cum proiectele Consiliului General pot fi votate la vedere.

Reprezentanţii ActiveWatch şi CeRe şi-au exprimat revolta: „Considerăm necesară utilizarea acestui sistem, având în vedere beneficiile votului electronic (creșterea transparenței decizionale și responsabilizarea consilierilor generali, prin posibilitatea de a menționa în procesele verbale modul în care a votat fiecare consilier pentru fiecare dintre proiecte), precum și costul achiziționării acestui sistem (aproximativ 180.000 de euro). Prin urmare, solicităm Primarului General Interimar să pună pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu General un proiect de hotărâre care să permită utilizarea sistemului de vot electronic și solicităm tuturor consilierilor generali să își asume mandatele și să nu mai oculteze actul decizional”.

Rămâne de văzut dacă interimarul Ștefănel Dan Marin le va asculta dorinţa, ţinând cont de faptul că odată respinsă, o Hotărâre de Consiliu nu mai poate fi reintrodusă pe ordinea de zi. Astfel, noul edil trebuie să găsească o modalitate de relua tema – cel mai probabil, prin iniţierea unui nou proiect de hotărâre, cu o denumire care să nu fie similară primeia, şi care să parcurgă rapid toate formalităţile pentru a ajunge la vot în următoarea şedinţă ordinară, ce va avea loc luna aceasta.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv