Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Primarul Capitalei a dat ordin firmelor de deszăpezire să facă asfaltul negru

Prima zăpadă a speriat noua conducere a Primăriei Capitalei, care vrea să arate că poate face faţă cu brio şi a pus la dispoziția cetăţenilor numerele de dispecerat 0800.800.868 și 021.9844 „pentru a sesiza eventuale probleme generate de îngheț sau ninsoare”.

ninsoare, zapada, iarna 01-Jean-Mihai PALSU
foto: Jean-Mihai Pâlşu

Numai că problema din Capitală este ştiută de 26 de ani: operatorii de deszăpezire intră cu plugul numai pe bulevardele şi străzile mari, lăsând uitării până la primăvară arterele adiacente, pe care sloiurile şi zăpada se topesc în mod natural, când dă soarele.

Primarul general interimar Răzvan Sava (PNL) a convocat astăzi la ora 9.00 comandamentul de iarnă iar primii fulgi au început să cadă pe la ora 15.00, aduşi de viscol. S-au lipit imediat de carosabilul îngheţat, astfel că la lăsarea întunericului totul era alb.

Amenzi fluturate

Ca şi acum o săptămână, firmele responsabile cu deszăpezirea – care au însă contracte cu primăriile de sector – au primit dispoziţie de la edilul-şef să amplaseze în puncte fixe utilajele şi să intervină cu materiale antiîngheţ la primul strat de zăpadă. Sava a ameninţat cu amenzi dacă asfaltul nu va fi negru.

Meteorologii au emis încă de ieri o avertizare Cod Galben de ninsori și ger valabil inclusiv în noaptea de duminică spre luni, în 10 judeţe din sudul şi sud-vestul ţării, însă Capitala nu se află în această arie. Potrivit prognozei, în București este posibil să mai ningă până luni dimineaţă iar temperatura va depăși -10 grade pe timpul nopții.

”Avem un plan de deszăpezire la nivelul întregului oraș. Avem – și pe hârtie și în teren – utilaje și oameni pregătiți pentru această activitate. Astăzi avem o situație reală pe care avem obligația să o depășim cu succes. Îi asigur pe responsabilii cu deszăpezirea că ne vom exercita atribuțiile de coordonare cu profesionalism, iar cele de monitorizare și control cu rigoare. Cine nu își face treaba va fi aspru sancționat”, a declarat primarul Sava.

Prioritate au podurile, pantele şi pasajele rutiere

Potrivit strategiei de deszăpezire, prioritate pentru intervenție vor avea podurile, pantele, pasajele rutiere, urmând ca apoi să se intervină pe traseele pe care circulă mijloacele de transport în comun. Tot la urgență se va acționa pentru deblocarea arterelor situate în perimetrul spitalelor și altor obiective sociale de interes.

Edilul Capitalei promite că „odată finalizată intervenția pe obiectivele amintite, se va interveni pe arterele secundare”. Este însă greu de crezut că se va întâpla aşa.

Operatorii au anunțat că vor interveni cu 450 de utilaje și 1.400 de muncitori, astfel: 70 de utilaje în Sectorul 1; 120 de utilaje în Sectorul 2; 70 de utilaje în Sectorul 3; 45 de utilaje în sectorul 4; 49 de utilaje în Sectorul 5 și 96 de utilaje în Sectorul 6.

„Lăsaţi maşinile acasă!”

Primarul Sava, dar şi reprezentanţii Poliției Rutiere au lansat un apel către bucureșteni, să-şi lase acasă maşinile şi să folosească cât mai mult mijloacele de transport public. În acest sens, Regia Autonomă de Transport București (RATB) va suplimenta numărul autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor pe majoritatea liniilor.

Cei care totuşi vor folosi mașinile personale pentru a se deplasa în oraș trebuie să se asigure că acestea sunt echipate cu anvelope de iarnă şi au sistemele de încălzire funcționale. De asemenea, şoferii sunt obligaţi să acorde prioritate utilajelor de deszăpezire pe care le întâlnesc în trafic.

Amenzi pentru cei care nu ies la lopată

Pe de altă parte, primarul Sava îi atenționează pe proprietarii de clădiri sau spații comerciale să înlăture zăpada depusă pe trotuarele din fața imobilelor pe care le dețin. Conform articolului 12, anexa 1 a HCGMB 120/2010, proprietarii de imobile au obligația să înlăture zăpada, gheața și țurțurii formați în perimetrul clădirilor pe care le dețin, în maxim 24 de ore de la încetarea ninsorii. În caz contrar, vor fi amendaţi cu sume de la 200 la 500 de lei pentru persoane fizice și de la 500 la 2.000 de lei pentru persoane juridice. Nu se ştie precis cum va decide inspectorul ce sumă va aplica în sancţiune

Totodată, primarul general le-a cerut celor de la Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială „să trateze responsabil problema persoanelor fără adăpost și să asigure transportul persoanelor din această categorie defavorizată către adăposturile Primăriei Generale și ale Primăriilor de Sector”.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță al Capitalei au reclamat că sunt situații în care diverse persoane fără adăpost sunt redirecționate către spitalele de urgență de către administratorii centrelor sociale. Primăria Capitalei are disponibile, în prezent, 106 locuri în Complexul de servicii sociale ”Sfantul Ioan, din B-dul Theodor Pallady, restul până la 555 fiind deja ocupate.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv