Poliţia Română anunţă că agenţii de la circulaţie au prins, duminică seara, un tânăr de numai 21 de ani care “zbura” cu 202 kilometri pe oră pe Autostrada A3.
Tânărul, din judeţul Dâmboviţa, a fost oprit în trafic pe sensul de mers Ploieşti 2 – Bucureşti de către poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada A3.
Tânărul a încasat o amendă de 945 de lei, iar poliţiştii au decis să-i suspende permisul pentru 90 de zile. Totuşi, puştiul poate scăpa ieftin.
Asta pentru că autorităţile pregătesc un nou proiect de lege prin care şoferii să rămână pentru o perioada mai scurtă de timp fără permis.
Conform noului proiect, şoferii care încalcă legea îşi pot răscumpăra punctele de penalizare. Autorităţile vor însă ca acest proiect să reprezinte un exemplu costisitor, astfel că un punct de penalizare ar putea ajunge să coste dublu la răscumpărare.