Atmosfera continuă să fie și joi extrem de încinsă la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal din Galați.
Sute de angajați au refuzat lucrul și au mers în dreptul sediului administrativ pentru a protesta împotriva modului în care șefii companiei gestionează această situație.
Există mari neînțelegeri în legătură cu semnarea noului contract colectiv de muncă. Șefii propun majorări salariale de cel mult 250 de lei și care să intre în vigoare în etape, 125 de lei de la 1 ianuarie 2018 și 125 de lei de la 1 ianuarie 2019.
În plus, șefii vor ca noul contract colectiv de muncă să fie semnat pe o perioadă de doi ani. În schimb, angajații vor creșteri salariale de câte 350 de lei, acordarea unor prime anuale de câte 400 de lei și ca noul contract colectiv de muncă să fie semnat pe un singur an.
Joi, nemulțumiți de faptul că șefii companiei nu au venit cu o nouă ofertă, muncitorii s-au adunat în fața porții principale, au făcut zgomot cu ajutorul mai multor vuvuzele și au scandat diferite mesaje la adresa conducerii, precum “Hoții! Hoții”, “Lucrăm în siderurgie, nu la frizerie” și “Tu vrei calitate, eu vreau demnitate”.