Vreme nefiresc de caldă pentru această perioadă a anului: duminică temperaturile vor ajunge la 30 de grade Celsius iar luni, la 32 de grade, însă din noaptea de luni spre marți revin ploile și se va reveni la valorile termice normale.

Cel mai cald este în sudul și vestul țării, unde temperaturile sunt specifice miezului verii.
În Bucureşti vor fi maxime care vor ajunge la 28, 29 de grade Celsius la ora prânzului.
Ziua de luni va fi cea mai călduroasă de până acum, maxima zilei va ajunge chiar şi la 32 de grade Celsius, în prag de caniculă. Spre seară însă, vremea însă va deveni instabilă, începând din nordul ţării, unde vor fi averse însoțite de descărcări electrice.
De la mijlocul săptămânii nu vor mai fi temperaturi care să depășească 20 de grade Celsius.