Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Tragedia din Apuseni, verdict final. A fost o eroare de management a misiunii

După o anchetă care a durat aproape doi ani, investigatorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) au dat un verdict final în cazul tragediei din Apuseni, accidentul aviatic în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion.

sursa foto: voceatransilvaniei.ro
sursa foto: voceatransilvaniei.ro

Conform celor de la CIAS, motoarele au fost cercetate de specialişti din Statele Unite şi s-a stabilit că nu au existat probleme tehnice. În aceste condiţii, cei de la CIAs, în frunte cu investigatorul Eugen Suciu, au pus la cale un raport de 150 de pagini, raport a cărui concluzie este cât se poate de clară: “mortul e de vină”!. “Nu putem spune că a fost o eroare de pilotaj, pentru că am spune că este vorba despre o eroare a tehnicii de pilotaj. Dar putem spune că ne confruntăm cu o eroare de management a misiunii”, a fost explicaţia oferită de investigatorul Eugen Suciu.

Cu alte cuvinte, pilotul Adrian Iovan a luat mai multe decizii greşite de-a lungul zborului. “Singura persoană care are toate datele şi este îndreptăţită şi legal să ia decizii este comandantul de echipaj. Când ia decizia să coboare într-un spaţiu necontrolat, de clasă G, comandantul îşi asumă întreaga responsabilitate a zborului”, a spus investigatorul Eduard Suciu.

În timpul zborului, după ce a trecut de Carpaţii Meridionali, pilotul Adrian Iovan a decis să coboare aeronava dintr-un spaţiu controlat de clasă C într-un spaţiu necontrolat de clasă G, pentru a evita ceaţa. Această manevră a dus la apariţia fenomenului de givraj la nivelul motoarelor. Ulterior, comandantul a încercat să ridice din nou aparatul de zbor, dar nu a mai putut din cauza motoarelor îngheţate. Pilotul a pierdut controlul avionului şi aeronava s-a prăbuşit în ciuda încercărilor disperate de redresare. De altfel, investigatorul CIAS a recunoscut că “dacă nu ne confruntam cu givrajul la nivelul motoarelor, nu am fi avut un astfel de incident”.

Pe 20 ianuarie 2014, o echipă medicală ar fi trebuit să se deplaseze de la Bucureşti la Oradea pentru o prelevare de organe, dar avionul cu care se făcea deplasarea s-a prăbuşit în Munţii Apuseni. Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion au murit, iar copilotul şi celelalte cadre medicale aflate în avion au fost grav rănite. Autorităţile au intervenit cu dificultate din cauza condiţiilor meteo, dar şi din cauza problemelor de comunicare. Chiar şi aşa, se spune că indiferent de viteza cu care s-ar fi intervenit, nu s-ar mai fi putut face nimic pentru cele două persoane care şi-au pierdut viaţa.

1 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv