Un bărbat de 43 de ani, din Baia Mare, a murit duminică seara în stațiunea Costinești.
Bărbatul a trecut cu vederea avertizările specialiștilor și s-a aruncat în apele mării Negre, pentru o scăldare la ceas de seară. Decizia i-a fost fatală.
Bărbatul a fost tras de curenții puternici la fundul apei și, în ciuda intervenției prompte a salvatorilor, și-a pierdut viața prin înecare. Victima a fost scoasă din apă în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare încercând zeci de minute să-l readucă pe bărbat în simțuri.
Din păcate, în cele din urmă, s-a constatat decesul, trupul neînsuflețit fiind transportat la morga spitalului din Constanța pentru analize sumare, urmând a se decide dacă bărbatul consumase alcool sau alte substanțe.
Bărbatul care și-a pierdut viața în tragedia de la Costinești este a 12-a persoană ucisă de valurile învolburate ale mării Negre, deși autoritățile au suplimentat numărul de salvamari și de echipaje SMURD prezente pe plaje.
Această cifră alarmantă a numărului de decese este pusă pe seama neglijenței cu care turiștii tratează avertismentele primite din partea autorităților.