Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

FOTBAL: CFR Cluj şi FCSB, paşi greşiţi. Universitatea Craiova, performera etapei

În weekend s-au jucat cinci dintre cele şapte meciuri ale etapei a 14-a a Ligii I la fotbal, iar performera rundei poate fi considerată CS Universitatea Craiova.

Baluta a marcat un gol de trei puncte pentru CS Universitatea Craiova

Oltenii s-au impus la limită, 2-1, pe terenul unei formaţii complicate, CSM Politehnica Iaşi, şi a profitat de paşii greşiţi de primele două clasate, în condiţiile în care liderul CFR Cluj a făcut doar 0-0 acasă cu FC Botoşani, iar FCSB s-a încurcat la FC Voluntari, tot 0-0.

În aceste condiţii, Universitatea Craiova a egalat la puncte pe FCSB, ocupanta locului al doilea, şi s-a apropiat la patru puncte de prima clasată, CFR Cluj.

Pas greşit a făcut şi Astra Giurgiu, 0-0 la Sepsi Sf. Gheorghe, iar Edi Iordănescu, antrenorul oaspeţilor, a recunoscut că în acest moment echipa nu-şi poate propune un obiectiv mai îndrăzneţ decât calificarea în play-off.

Pe loc de play-off a ajuns şi Viitorul Constanţa, campioana en-titre a României, care s-a impus, cu 1-0, pe terenul lui Gaz Metan Mediaş, după un gol marcat de George Ţucudean.

Luni sunt programate ultimele două meciuri ale etapei. De la 18.00 avem ACS Politehnica Timişoara – Concordia Chiajna, iar de la 20.45, Dinamo Bucureşti – Juventus Bucureşti. Ambele partide sunt transmise în direct de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi LOOK TV.

2 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv