Dinamo București a revenit cu un egal în cupele europene, trupa antrenată de Cosmin Contra obținând un egal joi seară, cu 1-1 cu Athletic Bilbao, pe teren propriu, în prima manșă a turului III preliminar din Europa League.
Deși au avut în față o echipă cotată la circa 100 de milioane de euro, dinamoviștii nu s-au pierdut cu firea și au avut o evoluție remarcabilă împotriva unui adversar care, totuși, pare încă departe de forma maximă.
Bascii au deschis scorul cu mult prea multă ușurință în minutul 21, când fundașul Aymeric Laporte a înscris cu capul din câțiva metri. A fost un corner de pe dreapta al lui Bilbao și o schemă excelentă pe care dinamoviștii nu au putut decât să o admire cu grație.
La 0-1, Contra și-a dat seama că nu mai are ce pierde. A mutat ofensiv la pauză, Rivaldinho în locul lui Busuladzic, iar schimbarea efectuată a schimbat soarta meciului.
Dinamo a urcat mult mai mult, a pus probleme și a egalat în minutul 54, când tocmai Rivaldinho, urmărit din tribune de tatăl său, marele Rivaldo, a înscris un gol încântător, șut de la 25 de metri direct în vinclu.
Putea fi chiar 2-1 pentru Dinamo. Mai întâi, un gol al lui Nemec a fost anulat pe motiv de offside, după o fază cel puțin discutabilă. Apoi, Raul Garcia a deviat periculos spre propria poartă o centrare a lui Hanca și Herrerin a respins in extremis.
Cei drept, putea fi 2-1 și pentru Bilbao, însă reluarea cu capul a micuțului Muniain, din câțiva metri, a fost respinsă de pe linia porții de Nascimento.
Până la urmă s-a încheiat egal, 1-1, iar calificarea se va decide joia viitoare, la Bilbao. Chiar dacă rămâne cu șansa a doua, Dinamo a demonstrat că poate juca de la egal la egal cu o fostă finalistă a Europa League și că poate visa la o calificare frumoasă în play-off-ul Europa League.