Deşi autorităţile au anunţat că există posibilitatea ca Arena Naţională să fie deschisă, pe semnătura organizatorilor de evenimente, Primăria Capitalei continuă să ţină lacătul pus pe poarta celui mai mare stadion de fotbal din ţară.
Cei de la Primărie nu vor să rişte şi să-şi asumă răspunderea şi susţin că aşteaptă să apară o bază legală care să permită deschiderea arenei.
“Primăria Capitalei este proprietarul construcţiei, iar opinia noastră rămâne neschimbată. Nu deschidem Arena Naţională până când nu vom avea o bază legală”, a fost mesajul trimis de cei din Primărie.
În schimb, reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, în pericol să rateze organizarea unui meci amical cu Spania şi să se facă de râs la nivel global, ameninţă cu acţionarea în judecată.
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a ţinut să precizeze că “Arena Naţională a găzduit, deja, finala Europa League din 2012, când a trecut de cele mai drastice avizări internaţionale, şi reprezintă stadionul în baza căruia România a primit posibilitatea de a găzdui patru meciuri de la Campionatul European de Fotbal din 2020. În aceste condiţii este de neînţeles decizia Primăriei Capitalei şi luăm în calcul posibilitatea de a acţiona în instanţă Primăria Capitalei pentru recuperarea prejudiciului creat, financiar şi de imagine”.
Burleanu a anunţat că Federaţia Română de Fotbal îşi asumă răspunderea pentru organizarea meciului amical România – Spania din 27 martie pe un stadion, Arena Naţională, închis în noiembrie anul trecut, după tragedia din Club Colectiv.