Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Ioana Gașpar a câștigat turneul de la Szekesfehervar

La 35 de ani, Ioana Gașpar, fostă locul 258 mondial în urmă cu 17 ani, scrie o pagină importantă din istoria tenisului feminin românesc.

Sportiva noastră a reușit să câștige turneul feminin de tenis de la Szekesfehervar (Ungaria), competiție dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Este al cincilea titlu cucerit de Ioana în carieră, dar primul după o pauză de 18 ani. Ioana, cândva o mare speranță a tenisului feminin românesc, a fost obligată în 2009 să renunțe la tenis din cauza problemelor medicale și personale.

A revenit în 2016, după o pauză de șapte ani, iar acum ne arată că vârsta este doar o cifră în buletin.

În ultimul act al competiției din Ungaria, Ioana a reușit să o învingă, cu 7-5, 6-3, pe unguroaica Vanda Lukacs, a șasea favorită a competiției și o jucătoare cu 10 ani mai tânără decât sportiva noastră.

Gabriela Talabă, 23 de ani, locul 628 mondial, ar putea dubla succesul Ioanei cu o victorie în turneul de 15.000 de dolari de la Marbella (Spania).

Din cauza vremii nefavorabile, Gabriela este obligată să joace duminică atât semifinala, cu Marina Bassols Ribera (Spania, favorită 1), cât și eventuala finală cu bulgăroaica Aleksandrina Naydenova, favorită 2.

Gabriela a câștigat deja turneul de dublu de la Marbella. Ea și Claudia Hoste Ferrer (Spania) au trecut, cu un dublu 6-2, de alte două spanioloaice, Ana Lantigua de la Nuez și Angeles Moreno Barranquero.

Un alt succes românesc la dublu l-am înregistrat la Montreaux, în Elveția. Andreea Mitu și Elena Gabriela Ruse au câștigat finala turneului de 60.000 de dolari, după 4-6, 6-3, 10-4 cu favoritele principale, Laura Pigossi (Brazilia) și Maryna Zanevska (Belgia).

9 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv