Ajuns pe locul 124 mondial, Marius Copil, cel mai bun tenismen român al momentului, are o serie foarte bună la Dubai.
Cotat cu şansa a şasea în calificările competiţiei de 2,6 milioane de dolari, Copil a obţinut calificarea pe tabloul principal, după o victorie spectaculoasă împotriva italianului Andreas Seppi, scor 7-5, 7-6.
Tenismenul român a avut nevoie de 96 de minute pentru a trece de un sportiv aflat pe locul 73 mondial. Românul şi-a fructificat la maxim principalul atu, serviciul, încheind disputa cu 19 aşi şi 0 duble-greşeli.
În primul tur al calificărilor, Marius Copil trecuse, cu un dublu 6-2, de Prajnesh Gunneswaran (Indonezia). Copil, care luni a obţinut a doua victorie din 2017 împotriva unui adversar din TOP 100 mondial, va da piept în primul tur de pe tabloul principal cu neamţul Jan Lennard Struff. Cei doi tenismeni nu s-au mai întâlnit până acum. Struff este pe locul 59 şi are un stil asemănător cu cel al lui Copil, bazându-se pe un serviciu puternic şi lovituri în forţă.
Copil şi-a asigurat până acum, la Dubai, aproape 18.000 de dolari şi 20 de puncte ATP.