Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

TENIS: Dezastru pentru românce în prima zi de BRD Bucharest Open

Luni s-au jucat primele meciuri de pe tabloul principal al turneului feminin de tenis de la București, competiție dotată cu premii în valoare de 250.000 de dolari.

sursa foto Facebook Alexandra Dulgheru

Trei românce au intrat în focuri și, din păcate, toate trei au pierdut. Au fost eliminate Alexandra Dulgheru, dar și Elena Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru, ultimele două intrate pe tabloul principal grație unor wild-card-uri.

Alexandra Dulgheru și Elena Gabriela Ruse au evoluat împotriva favoritelor 7 și 8, franțuzoaica Pauline Parmentier, respectiv slovena Polona Hercog.

Și ambele românce au pierdut după un scenariu similar, respectiv după ce au avut 1-0 la seturi. Dulgheru – Parmentier a fost 6-2, 1-6, 4-6, iar Ruse – Hercog a fost 6-2, 2-6, 3-6.

Culmea, atât Dulgheru, cât și Ruse au cedat, deși au avut avantaj în setul decisiv. Dulgheru a avut 2-0 și 4-2 cu Parmentier, iar Ruse a avut 3-0 înainte ca Hercog să-și rupă racheta și să întoarcă soarta meciului.

Miriam Bulgaru a arătat, cu chinezoaica Yafan Wang, locul 84 mondial, că este încă mult prea crudă pentru acest nivel și a cedat cu 1-6, 3-6 în 84 de minute de joc.

Toate cele trei românce rămân cu câte 1.925 de dolari și un punct WTA de pe urma aventurii de la BRD Bucharest Open.

Show-ul continuă însă marți când pe Terenul Central intră în focuri armele grele, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, iar pe GrandStand joacă marile speranțe, Irina Bara, jucătoare venită din calificări, și Andreea Roșca, sportivă ajunsă pe tabloul principal grație unui wildcard.

3 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv