Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

TENIS: Mihaela Buzărnescu, pe baterii Duracell. S-a calificat în turul II la Eastbourne

După ce săptămâna trecută a jucat semifinală la Birmingham, ai fi zis că Mihaela Buzărnescu își ia pauză pentru a se pregăti pentru Wimbledon.

Dar sportiva noastră este pur și simplu îndrăgostită de teren și vrea să profite la maxim de fiecare moment în care poate evolua într-un meci oficial.

Astfel, deși a avut mai puțin de 48 de ore la dispozițe pentru a se muta de la Birmingham la Eastbourne și a se acomoda cu noile condiții de joc, Mihaela a intrat luni pe teren și a făcut un nou meci mare.

Ea a reușit să revină de la 0-1 la seturi și să se impună, scor 5-7, 6-2, 6-1, în partida cu chinezoaica Shuai Peng, ocupanta locului 38 mondial.

A fost a șasea victorie în opt meciuri jucate de Mihaela pe iarbă și românca pare că nu se va opri aici, chiar dacă în 16-imile de finală de la Eastbourne dă peste o adversară dificilă, olandeza Kiki Bertens, a 12-a favorită a competiției și sportivă obișnuită să joace în forță, ceea ce înseamnă că este avantajată de suprafața de joc.

Totuși, Mihaela, care și-a asigurat 30 de puncte WTA și un cec în valoare de 5.825 de dolari, nu dezarmează și vrea să-și ia revanșa după ce, în urma cu nouă ani, a pierdut singurul meci direct cu Bertens. Atunci a fost 3-6, 3-6, într-o partidă disputată în Antalya, pe zgură.

De remarcat că Mihaela Buzărnescu, actuala ocupantă a locului 28 mondial, este singura sportivă din România rămasă în competiția de la Eastbourne, competiție dotată cu premii în valoare de 918.000 de dolari.

Irina Begu a fost surclasată, 2-6, 2-6, de Camila Giorgi, din Italia, iar Sorana Cîrstea a cedat, 6-2, 5-7, 4-6, în confruntarea cu Anastasia Pavliucenkova, din Rusia.

19 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv