Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

TENIS: ‘Românul’ Dragoș Mădăraș reînnoadă șirul victoriilor obținute pentru Suedia

Considerat cândva o mare speranță a tenisului masculin din România, Dragoș Mădăraș a decis să facă pasul cel mare și să reprezinte Suedia, țara care l-a adoptat în urmă cu câțiva ani și a ales să investească în talentul tânărului sportiv.

Dragoș Nicolae Mădăraș

Fost locul 650 mondial într-o perioadă în care încă nu împlinise 20 de ani, Dragoș Mădăraș a trecut în ultimele 12 luni printr-o perioadă mai dificilă, în special din cauza unor probleme medicale care l-au împiedicat să lege mai multe meciuri.

Însă tenismenul de origine română pare că a trecut peste perioada mai grea și a început să reînnoade șirul victoriilor obținute pentru Suedia.

După ce săptămâna trecută a ratat de puțin finala turneului de 15.000 de dolari de la Lasne (Belgia), săptămâna aceasta Doddy Mădăraș nu a mai ratat ținta și, vineri, s-a calificat în finala turneului de 15.000 de dolari de la Parnu (Estonia).

Iar Doddy nu s-a calificat oricum în finală ci a făcut în stil de mare campion, reușind să-l surclaseze, scor 6-3, 6-2, pe brazilianul Joao da Silva, locul 658 mondial și favorit 5 al competiției din Estonia.

A fost un meci decis practic în primul set, când Doddy a gestionat mai bine câteva game-uri extrem de echilibrate și care puteau înclina balanța în oricare parte a terenului.

Actul al doilea a fost unul fără istoric, jocul curgând într-o singură direcție, după ce suedezul de origine română a profitat la maxim de plusul de moral dat de câștigarea primului set.

A fost al doilea favorit eliminat de Doddy Mădăraș la Parnu, sportivul de 20 de ani reușind să obțină în optimi un alt succes clar, 6-4, 7-5, cu estonul Kenneth Raisma, al optulea favorit al competiției.

În finală, Doddy dă piept cu rusul Markos Kalovelonis, 24 de ani, jucător născut în Grecia și care ocupă locul 683 mondial, după ce a fost și pe 445 în lume în urmă cu doi ani.

Kalovelonis este cotat favorit 6 și are deci prima șansă cu Mădăraș, care abia a revenit de curând între primii 1.000 de jucători ai lumii, însă forma excelentă pe care o traversează îi dă speranțe lui Doddy că va reuși să-și treacă în cont primul trofeu ITF de simplu din carieră, după ce jucătorul de origine română a mai câștigat anul trecut două turnee de dublu.

Mădăraș știe că nu mai are timp de pierdut pe drumul spre vârful ierarhiei și și-a propus să bifeze un număr cât mai mare de meciuri, astfel că săptămâna viitoare el va evolua într-un alt turneu de 15.000 de dolari găzduit de Vilnius, capitala Lituaniei.

16 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv