Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu începe să se enerveze pe Cîrstoiu /„Trebuia să facă deja conferinţa de presă ca să explice acuzațiil /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar ploile rămân până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Trei românce au devenit campioane internaționale de tenis

România a avut în acest weekend trei jucătoare calificate în finalele unor turnee de tenis ITF și toate trei au reușit să-și adjudece trofeele puse în joc.

Andreea Roșca

Ilona Ghioroaie, 19 ani, locul 525 mondial, a câștigat finala turneului feminin de tenis din Antalya (Turcia), competiție dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Sportiva noastră a trecut în ultimul act al competiției de o sportivă mai experimentată, rusoaica Amina Anshba, locul 385 mondial, scor 7-6, 3-6, 6-4.

A fost al cincilea turneu de simplu câștigat de Ilona Ghioroaie, după dubla reușită la Chișinău în 2016 și după turneele câștigate anul trecut la Târgu Jiu și în Antalya.

Raluca Șerban, 20 de ani, locul 386 mondial, a câștigat finala turneului feminin de tenis de la Heraklion (Grecia), competiție dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Sportiva noastră a trecut în finală, tot în trei seturi, de basarabeanca Anastasia Detiuc, 19 ani, locul 598 mondial. A fost 6-3, 5-7, 6-2, la capătul unui meci care a durat nu mai puțin de două ore și 41 de minute.

Este al optulea turneu ITF câștigat de sportiva noastră. Ea a mai reușit să se impună de cinci ori la turnee disputate la Heraklion, de două ori în 2015 și de trei ori în 2016, iar anul trecut s-a impus de două ori la turnee disputate în Antalya.

Andreea Roșca, 18 ani, locul 467 mondial, a câștigat finala turneului feminin de tenis de la Hammamet (Tunisia), competiție dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

În finală, sportiva noastră a surclasat-o pe principala favorită a competiției, italianca Anastasia Grymalska, 27 de ani, locul 352 mondial. A fost 6-2, 6-2 la capătul unui meci care a durat 87 de minute și în care Andreea și-a demonstrat pe deplin talentul ce o poate ajuta să ajungă în fruntea tenisului mondial feminin.

Este al cincilea turneu câștigat de Andreea Roșca și deja al treilea din acest an. Sportiva noastră s-a impus anul trecut de două ori la Cairo, în Egipt, iar anul acesta mai câștigase un turneu în Antalya și unul la Hammamet.

12 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv