Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Pus la zid de DNA, patronul România TV le transmite păpușarilor și acoliților săi mesaje clare

Sebi Ghiță urlă cu spaimă la generalii serviciilor secrete SRI, SIE, „Doi și-un sfert”, STS și SPP!

Duminică seara, la Realitatea TV, în emisiunea “Jocuri de putere”, Rareș Bogdan i-a dat posibilitatea lui Sebastian Ghiță să se exprime liber într-o intervenție telefonică. Fiind prezent în emisiune, am încercat să intervin în discuție – ca și alți colegi de platou – dar a fost, practic, imposibil din cauza frazelor interminabile rostite într-o suflare. Aceste fraze au fost transformate de Ghiță în monologuri în care amesteca fapte penale și nume reale de proastă rezonanță locală cu alte infracțiuni reale de nivel național, în care personajele principale sunt el și Ponta, dar prezentate de Sebi ca fiind fapte ireale sau contrafăcute de procurori corupți din cadrul DNA Ploiești.

pag 1 sebi ghita
Ghiță, partie la DNA – păpușarul său Gioni Popescu, fost general SRI, pare anesteziat

De ce folosește Sebastian Ghiță această metodă – haos prin juxtapunere? Pentru a scoate în evidență că el este un tânăr onest, corect, patriot; că el, “Ghiță Ghițălău”, nu a furat, nu a înșelat, nu a jefuit statul român etc. Poate din această cauză, pentru unii a părut că cei doi sunt “pe mână” – Rareș cu Sebi!!!

De aceea, imediat ce mogulul de la România TV a închis telefonul, am simțit nevoia să explic ce a dorit Ghiță să transmită. Iată cele patru motive expuse în emisiune și dezvoltate mai jos:

sebi ghita papusar
Ghiță face pe patriotul
Susținere!

În primul rând, Sebi Ghiță a dorit să le transmită unor generali din seviciile secrete că el știe multe, este bine informat despre tot felul de activități subversive la adresa lor.

Că el NU este de acord cu denigrarea generalilor onești din serviciile secrete: i-a nominalizat pe cei de la SRI – Coldea și Grosu -, pe cel de la SIE – Predoiu – și nici pe șefii acestor servicii  nu i-a uitat – l-a nominalizat pe Ungureanu de al SIE.

Deputatul Sebastian Ghiță a sugerat că generalii din serviciile secrete – SRI, SIE, „Doi și-un sfert”, STS și SPP – au un sprijin imens, un UMĂR VERDE pe care să se odihnească în vreme de răstriște.

În aceste condiții de „război de gherilă”, Ghiță va țipa peste tot și a anunțat că este în „prima linie” în bătălia cu „toate  ONG-urilor susținute cu bani occidentali” special pentru a-i denigra pe „onorabilii” generalii de servicii.

În acest context, Sebi Ghiță a dat exemple halucinante, dar în focul șarjelor, aceste exemple s-au disipat. A rămas doar mesajul: VĂ SUSȚIN.

sebi ghita prost
Ghiță se dă tânăr de bine
Înțelegere!

În al doilea rând, Sebi Ghiță a avut grijă să arate că el a fost un preferat al serviciilor secrete și că NU este nimic ilegal sau imoral în faptul că serviciile secrete, prin generalii lor, au sprijinit anumiți oameni de afaceri ROMÂNI să prospere.

Conștient că nu poate nega la infinit legăturile sale cu securiști-sereiști Gioni Popescu și Dumitru Zamfir – ambii generali condamnați penal cu suspendare !!! – Ghiță a luat în brațe naționalismul fără frontieră legală.

Sebi Ghiță a insistat că dacă generalii serviciilor nu i-ar fi sprijinit pe acei oameni de afaceri aleși preferențial, România ar fi acum 100% un pașalâc. Iar în viziunea lui, de tânăr om de afaceri care s-a luptat cu sistemul ticăloșit și coordonat de șefii DNA, generalii Coldea, Grasu sau Predoiu sunt eroii moderni. Mesajul? VĂ ÎNȚELEG!

sebi ghita dur
Ghiță își scoate ghearele
Amenințare!

În al treilea rând, Sebi Ghiță a punctat un fapt indiscutabil – nu pentru prima dată, a mai făcut-o cu ocazia unei ieșiri de la DNA Prahova, când încă avea voie să vorbească.

Urletul de amenințare al lui Giță l-am tradus astfel: “GENERALILOR de servicii, am fost omul vostru, am făcut ce mi-ați cerut, am furat și pentru voi, am violat bugetul țării când mi-ați dat ordin, v-ați îndestulat de pe urma mea, mi-a fost bine cu voi, v-a fost bine cu mine, iar acum ce vreți să faceți? Să mă lăsați pradă șacalilor de la DNA?”.

„Deocamadată sunt ONORABIL, dar dacă nenorociții aștia ai lui Kovesi vor mai mușca din mine, am să vă trag pe toți lângă mine,în cușca cu jivine” – a tunat, printre rânduri, Ghiță.

În același registru, Sebi i-a transmis printre rânduri adjunctului de la SRI: “Generale Coldea, știu că binomul SRI-DNA scârțâie. Știu că Georgian Pop, șeful Comisie de Control al SRI din care fac și eu parte, nu-ți mai ciugulește din palmă, a fugit cu ștampila, se ascunde de noi.

Dar te conjur pe tine, ca să fie bine pentru toți, să “ungi” balamalele Codruței și să pui “grăunțe” noi în troaca lui Georgian, ca să scap din ghearele procurorilor. Iar dacă singur nu poți, cheamă-i în ajutor pe generalii Grasu și Predoiu.

Și să faceți tot ce vă stă în putință să nu se desecretizeze Arhiva temutei „Doi și-un sfert”. Că, altfel, vom rămâne fără gloanțe în fața judecătorilor. Da, păpușarii mei dragi, VĂ AMENINȚ!”.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, discuta cu deputatul Sebastian Ghita, in timpul votului desfasurat in Plenul Camerei Deputatilor, la Parlament, in Bucuresti, marti, 9 iunie 2015. Sedinta Camerei Deputatilor în care se voteaza asupra raportului comisiei juridice care a respins cererea DNA de începere a urmaririi penale a premierului Victor Ponta a început, marti, fiind prezenti 288 din cei 384 de deputati. CODRIN PRISECARU / MEDIAFAX FOTO
Ghiță mai vrea în Parlament
Propagandă

În al patrulea rând, Sebi Ghiță a ținut morțiș să sublinieze că partidul extremist PRU din care face acum parte apără cu prețul libertăți lor, al penalilor Ghiță, Savu și Rizea, valorile românești, naționale, dar și pe cele democrate, terfelite de procurorii lui Kovesi. Iar pentru că suntem în campania electorală, e curată PROPAGANDĂ!

N.B. Așa cum am spus și în emisiunea de la Realitatea TV, dacă se dovedește că acțiunile procurorilor din înregistrările date publicității de senatorul PRU Daniel Savu (Savu este complice lui Ghiță într-un dosar de corupere a colonelului SRI Florin Gulianu, așa cum rezultă din prezentarea de mai jos) sunt adevărate, atunci șefii DNA ar trebui să facă o anchetă disciplinară și să ne spună ce măsuri au luat – indiferent de duritatea lor. Nu se prăbușește DNA Ploiești dacă doi procurori vor fi trecuți la munca de jos iar dosarele lor vor fi preluate de alți magistrați. Și, astfel, Ghiță nu va mai avea gloanțele lui Savu.

kovesi avantata
Kovesi l-a pus la zid pe Ghiță
Ghiță are 5 dosare instrumentate de DNA

Iată, pe scurt, cele cinci dosare pe care procurorii DNA le-au deschis împotriva deputatului Sebastian Ghiță, așa cum au fost ele prezentate pe larg de HOTNEWS. Acestea sunt faptele care l-au pus la zid pe “Ghiță Ghițălău” și îl fac să urle de spaimă către păpușarii săi, foști și actuali generalii din servicii.

iulian_hertanu_romaniatv
Iulian Herțanu a fraudat pentru Ghiță
  1. Dosarul Herțanu – cumnatul lui Ponta. Este primul dosar penal al DNA Ploiești în care apare numele lui Sebastian Ghiță.

Pe 18 februarie 2015, Iulian Herțanu era arestat preventiv alaturi de afaceristul Vladimir Ciorba, fiind acuzat de fraudarea fondurilor europene destinate lucrărilor de canalizare din localitatea prahoveană Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.

Pe 24 iunie 2015 DNA îl punea oficial sub acuzare pe Ghiță, pentru infracțiunile de:

  • sprijinire a unui grup infracțional organizat
  • comiterea infracțiunilor de trafic de influență
  • complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene
  • spălare de bani – în formă continuată
  • evaziune fiscală – în formă continuată
  • coruperea alegătorilor
  • efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția – în formă continuată.

În prezent, dosarul nu este trimis in judecată iar Sebi Ghiță este cercetat în libertate, după ce, inițial, i s-a impus măsura controlului judiciar.

iulian badescu
Iulian Bădescu a furat pentru Ghiță
  1. Dosarul Bădescu. În acest dosar DNA, alături de numele lui Sebastian Ghiță apare și al fostul primar PSD al Ploieștiului, Iulian Bădescu.

În 2012, Bădescu a câștigat alegerile locale, puternic sprijinit de Ghiță. Pe 29 iulie 2015, Iulian Bădescu și Sebi Ghiță au fost trimiși în judecată de DNA: Bădescu – pentru luare de mita și abuz în serviciu, Ghiță – pentru dare de mită și instigare la abuz în serviciu.

Practic, în 2013, primarul Iulian Bădescu a acordat clubului Asesoft o finanțare de 1.500.000 lei nerambursabilă suplimentară de la bugetul local. La schimb, Ghiță i-a dat lui Bădescu, prin intermediul uneia dintre firmele sale, o vilă situată în Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 lei.

Dosarul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție iar următorul termen este pe 4 octombrie 2016. Sebastian Ghiță este sub controlului judiciar: nu i se permite să ia legătura cu un martor din dosar și să plece în Germania.

liviu tudose arest
Liviu Tudose a muncit pentru Ghiță
  1. Dosarul “Rețeaua lui Ghiță”. În acest dosar penal, alături de Sebi Ghiță apar “nume grele” din județul Prahova, toți fiind suspectați că au lucrat pentru interesele deputatului: Liviu Tudose – procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru – șeful Poliției Prahova, Constantin Ispas – șeful DGA Ploiești și Aurelian Mihăilă – procurorul șef adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiești.

Pe 29 iunie 2016, procurorii DNA au trimis dosarul în judecată, Sebastian Ghiță fiind acuzat de:

  • doua infracțiuni de dare de mită
  • cumpărare de influență,
  • spălare a banilor,
  • șantaj,
  • două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații
  • conducerea fără permis de conducere a unui vehicul.

Liviu Tudose, Viorel Dosaru, Constantin Ispas și Aurelian Mihăilă sunt acuzați de luare de mită, trafic de influență, folosirea, în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații – adică lui Ghiță Ghițălău!

Practic, Sebi Ghiță i-a capacitat pe Liviu Tudose și pe Viorel Dosaru să-i furnizeze informații confidențiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Liviu Tudose este nașul de cununie al lui Vlad Iacobescu, fratele lui Alexandru Iacobescu. După cum se știe, deputatul Sebastian Ghiță l-a împrumutat în nume personal pe Alexandru Iacobescu cu 90 de milioane de euro și 4 milioane de dolari.

În vara lui 2014 DNA l-a audiat pe Alexandru Iacobescu în calitate de director general al postului România TV într-un dosar privind evaziunea fiscală și spălarea de bani comise de firmele controlate de Ghiță.

În prezent, dosarul se judecă la Înalta Curte iar deputatul Sebi Ghiță se află tot sub control judiciar.

intalnirea-dintre-victor-ponta-si-tony-blair-465x390
Tony Blair și Ponta au vorbit pentru Ghiță
  1. “Afacerea Blair”. Pe 6 septembrie 2016, procurorii DNA Ploiești “au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de” Victor Ponta și Sebastian Ghiță.

Ponta este acuzat de folosirea autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Ghiță este acuzat de spălare de bani.

savu-psd
Daniel Savu a corupt pentru Ghiță
  1. Mituirea unui ofițer SRI. În acest dosar se anchetează faptele comise de deputatul Sbastian Ghiță și de senatorul Daniel Savu care sunt acuzați de DNA că au încercat să mituiască un fost ofițer SRI.

Astfel, în dosarul penal 109/P/2014 înregistrat la DNA – Structura centrală, fostul colonel SRI Florin Gulianu explică și acuză cu lux de amănunte cum senatorul Daniel Savu, la rândul sau fost ofițer SRI, a încercat să-l mituiască în numele deputatului Sebastian Ghiță, cu bani, pentru a-și retrage mai multe sesizări făcute împotriva șefului SRI-Prahova de la acea vreme, colonelul Marin Constantin.

Iată declarația colonelului SRI în rezervă Florin Gulianu, care arată un mod de operare în doi pași:

Mai întâi, pe teresa unui resturant de la margina Sloboziei, Privighetoarea, “pe data de 30 august 2014, ocazie cu care deputatul (un deputat interpus n.r.) a reiterat ideea că s-a iscat scandal și a menționat că este ,,scos la înaintare” de Savu și Ghiță, deși el nu are nicio implicare, pentru a încerca o negociere, având ca scop retragerea de către mine a tuturor petițiilor, plângerilor, sesizărilor efectuate la Parchetul General, C.N.S.A.S, Comisia SRI și Curtea de Apel Ploiești (…) I-am răspuns că, în principiu, sunt de acord cu astfel de încercare de a se repara niște greșeli cu privire la mine, dar că propunerile ce mi s-au transmis prin el mi se par a fi neserioase și nesigure. Acesta îmi transmisese că Ghiță Sebastian este dispus să-mi dea lunar bani la negru, în cuantum de 2.000-3.000 lei, care să ajungă la mine prin senatorul Daniel Savu.”

Apoi s-a trecut la pasul doi, când senatorul Savu l-a abordat pe colonelul SRI în rezervă Florin Gulianu. “(…) senatorul Daniel Savu mi-a precizat că sesizarea mea la comisia SRI a generat o stare de nemulțumire dar și de panică președintelui comisiei, deputatul Georgian Pop, și în rândul conducerii SRI, context în care a fost rugat de cineva, nenominalizat, (eu întelegând că era vorba de Sebastian Ghiță, percepție pe care i-am si comunicat-o și pe care nu a negat-o), să încerce să discute cu mine și să-mi solicite să-mi retrag toate plângerile, în schimbul unor sume de bani, care vor veni de la partid (PSD n.r.), în cuantum de aproximativ 2.000-3.000 lei lunar, considerat a reprezenta diferența dintre pensia pe care începusem să o încasez și salariul pe care-I obțineam în funcția de șef sector din care fusesem eliberat. De asemenea, am fost asigurat că, ulterior, în timp, mi se va oferi și o funcție de director în Primăria mun. Ploiești”.

sebi ghita
Ponta și Ghiță, încă în libertate

Iată ce răspunsuri i-a dat ex-sereistul Florin Gulianu fostului senator PSD, Daniel Savu – la rândul lui fost ofițer SRI:

“Am precizat că, și în situația în care aș accepta oferta de funcții și, implicit, de bani, soluția nu ar acoperi și retragerea avizului de securitate, care va rămâne la ORNIS ca un cazier ce ar putea să-i dăuneze pe viitor fiicei mele;

  • că soluția nu acoperă pierderile financiar reale pe care le-am suferit în perioada 27.02-23.06.2014;
  • că, chiar dacă mi-aș retrage plângerea penala și denunțul, nu s-ar rezolva nimic, deoarece infracțiunile sesizate nu presupun începerea urmăririi penale la plângerea prealabilă, ci presupun sesizare din oficiu a organului judiciar, care, odată investit, nu-l mai pot dezinvesti eu;
  • având calitate de pensionar, potrivit legii nr 239 /2009, în vigoare la acel moment, nu pot cumula pensia cu salariul.

Cum era de așteptat Daniel Savu i-a combătut toate argumentele: se va rezolva cumularea salariului cu pensia prin diferite metode, retragerea plângerilor va permite organelor investite să decidă alte soluții favorabile lui Marin Constantin.

Dar, după un timp, deputatul care l-a abordat prima dată pe colonelul SRI Gulianu, i-a spus acestuia următoarele: “…și-a exprimat chiar consternarea în legătură cu acest deznodământ, exprimându-se, aproximativ, ca, pe de o parte, senatorul Daniel Savu ,,a luat-o razna, iar pe de altă parte, că presupune că sunt interese foarte mari la mijloc, de vreme ce, chiar Daniel Savu, care sesizase comisia SRI cu privire la averea col. Marin Constantin, a renunțat brusc și fără explicații la demersul său.”

Colonelul în rezervă Florin Gulianu, a denunțat infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzuta de art. 272, alin. 1 din Codul Penal, indicându-l drept făptuitor pe deputatul Sebastian Ghiță, în complicitate cu senatorul Daniel Savu.

sebi ghita la dna
Ghița, cu sechestru pe avere
Sechestrul pus de procurori

În vara lui 2015, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 129.343.768 lei pe conturile a 51 de firme controlate de Sebastian Ghiţă. Iată societățile:

SC Asesoft International SA, SC Asesoft Com SRL, SC Asesoft Distribution SA, SC Asesoft Net SRL (actual SC Shopmania Net SRL), SC Asesoft Smart SRL, SC Asesoft Service SRL, SC Asesoft Tehnologies SRL, SC Asesoft Web SRL, SC Asesoft World Wide SRL, Asociaţia Sportivă Basket Club Asesoft, Asociaţia Sportivă Baschet Club Ploieşti, SC Access Net Internaţional SRL, SC Alfa Trade SRL, SC Alpedor SRL, SC A&S World Travel SRL, SC Coneco Serv SRL, SC DNS Birotica SRL, SC Domeniile Viticole SRL, SC Edel Weiss SA, SC Federal Media Partener SRL, SC Foto Tehnologies SRL, SC Glar Construct SRL, SC Idilis SRL, SC Infratel Net SRL, SC IT Infocons Services SRL, SC Master Software Info SRL, SC Media Fantasy Solution SRL, SC Mediata Consulting SRL, SC Merconsult Team SRL, SC Muntenia Furnizare SRL, SC Network One Distribution SRL, SC Nxtel Solutions SRL, SC Ploieşti Import Export SRL, SC Podgoriile Tohani SRL, SC Q Net Internaţional SRL, SC Ridzone Computers SRL, SC Rotherfield Properties Romania SRL, SC RTV Satellite Net SRL, SC Senior Consulting Group SRL, SC Sport Arena SRL, SC Star Soft SRL, SC Studio Harry SRL, SC Sungard System SRL (fostă Softbit Service SRL), SC Sunsmart Integrare IT SRL, SC Teamnet Internaţional SA, SC Tohani SA, SC TVMP SRL, SC Viewpedia Soft SRL, SC Xor IT Systems SRL (SC Expert One Research), SC 1 K Telecom SRL și SC 360 Revolution SRL.

Simultan procurorii au pus sechestru asigurator asupra acţiunilor şi sumelor din conturile bancare a 24 de persoane fizice, considerate a fi interpuşii lui Sebastian Ghiţă. Iată presupușii interpuși:

Cristian Anastasescu, Gabriel Marian Anghel, Daniel Iulian Buduluş, Sorin Adrian Chirilă, Răzvan Ionuţ Chirilă, Mariana Meri Dimulescu, Alexandru Ghiţă, Maria Ghiţă, Alexandru Iacobescu, Vlad Dumitru Iacobescu, Alina Daniela Iordăchescu, Ionuţ Alexandru Iordăchescu, Valentin Neacşu, Radu Bogdan Nedelcu, Valentin Gabriel Niţu, Bogdan Padiu, Cristian Săndulescu, Adina Liliana Stan, Gheorghe Mihail Stan, Marius Laurenţiu Stan, Iulian Gabriel Stanciu, Ion Ovidiu Traşcu și Ovidiu Romulus Văleanu.

sebi ghita liber
Sebi Ghiță – a fost tânăr și prea neliniștit!
52 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv