Aplicarea procedurii secundare de insolvență în România, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 848/2015, ridică dificultăți juridice semnificative pentru creditorii societăților…
insolvență
Chiar dacă numărul insolvențelor a scăzut cu 2%, cel al cererilor de concordat preventiv au crescut cu 30%, semnalând o…
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), alături de Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor (ECTAA), solicită introducerea…
Procedura de insolvență trebuie abordată profesionist, pentru protejarea drepturilor creditorilor, în special în contextul contestației la tabelul preliminar al creanțelor,…
Numărul insolvențelor a crescut cu 9,4%, cel al suspendărilor, cu 15%, iar dizolvările sau radierile de companii, cu 17%, în…
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti derulează, până la 31 decembrie 2024, o campanie de informare privind prevederile legale referitoare…
CITR informează, miercuri, că a fost numit administrator judiciar provizoriu, de către Tribunalul Bucureşti, în dosarul privind deschiderea procedurii de…
Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă, în primul trimestru (T1) din 2024, conform datelor centralizate de…









