Actorul nord-irlandez Jamie Dornan, celebru mai ales pentru rolurile sale din “Fifty Shades of Grey” şi “The Fall”, a fost desemnat, pentru al doilea an la rând, cel mai sexy bărbat în viaţă de către specialiştii revistei Glamour.
Dornan (34 de ani) are nominalizări la BAFTA şi MTV Movie Awards şi este căsătorit de trei ani cu actriţa engleză Amelia Warner cu care are două fetiţe.
Dornan este urmat în topul Glamour de alţi actori celebri precum irlandezul Aidan Turner (The Hobbit, Poldark), Robert Pattinson (Twilight, Remember Me), James McAvoy (X Man, Wanted) şi Luke Evans (Dracula Untold, The Raven).
Pe locul 56 al topului se află actorul de origine română Sebastian Stan. Constănţeanul de 34 de ani, devenit celebru pentru Gossip Girl şi Captain America, este în cădere în topul celor mai sexy bărbaţi în viaţă, după ce a ocupat locul 30 în 2009 şi locul 36 în 2012. Chiar şi aşa, Sebastian Stan este în continuare mai bine cotat decât nume celebre precum Johnny Depp, Will Smith, Bradley Cooper sau James Franco.