Lungmetrajul „One Battle After Another” a câștigat 6 premii Oscar (din 13 nominalizări), inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, la a 98-a ediție a Premiilor Academiei, desfășurată în noaptea de duminică spre luni.
Sinners, un horror cu vampiri, nominalizat la 16 categorii și principalul competitor al marelui câștigător, și-a adjudecat premiile pentru cel mai bun actor și cea mai bună coloană sonoră.
Cea mai bună actriță a fost (la fel ca anul trecut) Jessie Buckley, pentru rolul din drama istorică „Hamnet”, despre familia lui William Shakespeare.
Regizoarea româno-americană Natalie Musteață a câștigat Oscarul pentru „Cel mai bun scurtmetraj live-action” – „Two People Exchanging Saliva” -, care a fost premiat alături de „The Singers” – la egalitate.
Producția regizată de Natalie Musteață este o satiră distopică despre o societate în care sărutul este interzis, iar relațiile dintre oameni sunt supuse unor reguli absurde și represive.
„Cred că acest lucru s-a întâmplat doar de trei ori în istorie. Și suntem atât de fericiți să împărțim acest Oscar cu „The Singers”. Îi îndrăgim pe toți cei nominalizați alături de noi și suntem atât de recunoscători tuturor celor care au sprijinit filmul nostru și care au realizat acest film – echipei noastre, Galeriilor Lafayette, The New Yorker, producătorilor noștri executivi, lui Julianne Moore, Isabelle Huppert, familiei noastre, prietenilor noștri, Souvenir Shop și fetiței noastre, Sophia Singh. Și mulțumesc Academiei pentru că a sprijinit un film care este ciudat, despre homosexualitate și care este făcut în majoritate de femei”, a spus, la primirea premiului, Natalie Musteață – regizor, producător.








