Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Coproducţia „RMN” regizată de Cristian Mungiu, 3 milioane de lei de la CNC

Coproducţia „RMN”, în regia lui Cristian Mungiu, a primit de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) 3 milioane de lei, cea mai mare finanţare la secţiunea „Ficţiune – lungmetraj” a concursului din acest an de proiecte cinematografice.

Cristian Mungiu

La aceeaşi secţiune au mai primit finanţare proiectele “Sorella di clausura”, de Ivana Mladenovic – 1,6 milioane de lei, “Un caz din practică”, de Radu Jude – 1,4 milioane de lei, “Petrichor”, de Constantin Popescu – 1,3 milioane de lei, “Moartea şi fecioara”, de Adina Pintilie – 1,2 milioane de lei, “Unde merg elefanţii”, de Cătălin Rotaru şi Virginia Şarga – 870.000 de lei şi “Tranzit”, de Ana-Felicia Scutelnicu – 500.000 de lei.

La secţiunea “Lungmetraj debut”, cea mai mare finanţare a fost obţinută de Alexandru Mavrodineanu, cu proiectul “Nicu” – 1,5 milioane de lei, urmat de coproducţia “Titanic Ocean”, de Konstantina Kotzamani, cu 1,050 milioane de lei. Au mai primit finanţare de câte 300.000 de lei proiectele “Malul vânăt”, de Andreea Borţun şi “Panoptikon”, de George Sikharulidze.

CNC a finanţat și două proiecte de ficţiune tematice: “Dinţi de lapte” (regia şi scenariul: Mihai Mincan) – 1.762.504 de lei şi “Hrană pentru peştii mici” (regia: Ştefan Constantinescu, scenariul: Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu) – 401.756 de lei.

La “Documentar”, cea mai mare finanţare, 490.000 de lei, a obţinut-o proiectul “Tata”, de Radu Ciorniciuc, după un scenariu de Lina Vdovîi şi Radu Ciorniciuc. Cei doi au fost premiaţi, anul trecut, la Sundance, pentru documentarul “Acasă”.

CNC a alocat pentru actualul concurs de proiecte cinematografice 3.150.000 de lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj debut, 1.050.000 de lei pentru filmele de ficţiune de scurtmetraj, 2.100.000 de lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj şi scurtmetraj tematice, 2.520.000 de lei pentru filmele documentare, 2.100.000 de lei pentru filmele de animaţie, 9.870.000 de lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj şi 210.000 de lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lungmetraj ficţiune, documentare şi de animaţie, din care 157.500 lei – ficţiune; 26.250 lei – documentar şi 26.250 lei – animaţie.

Termenul-limită până la care participanţii la această sesiune a concursului de proiecte cinematografice pot solicita fişele de evaluare este 6 august, anunţă CNC. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv