Musicalul „Dracula. The Story of Eternal Love” viine în fața publicului din România, în această toamnă, iar bileele au fost puse deja în vânzare, pe Eventim.ro.
Spectacolul este unul revoluționar, pe gheață, creat special pentru publicul contemporan, în special pentru noile generații fascinante de misterul gotic și mitologia vampirilor.
Patinatori profesioniști, costume fastuoase, decoruri interactive, proiecții video, efecte speciale, iluminare spectaculoasă și o coloană sonoră hipnotizantă se reunesc într-o poveste despre primul vampir din istoria omenirii — Contele Dracula.
Artiștii — patinatori de talie mondială — vor da viață personajelor iconice din roman: devotata Mina și curajosul Jonathan; tânăra Lucy, prima victimă a vampirilor; neînfricatul Van Helsing, care își dedică viața luptei împotriva forțelor întunecate; vampiri nemiloși și, desigur, amenințătorul Conte Dracula.
Interpreții teatrului pe gheață întruchipează rolurile cu o asemenea intensitate, încât publicul va trăi un vârtej de emoții: teamă, furie, pasiune și iubire. Spectacolul include acrobații spectaculoase, gimnastică aeriană, jonglerii cu foc și multe altele.
Publicul va fi cufundat într-o experiență vizuală de amploare: instalații video grandioase, costume rafinate inspirate din epoca vampirilor, decoruri interactive și lumini dramatice. Un glob de oglinzi va dispersa sute de raze de lumină albă în sală, în timp ce ceața, aburul roșu, vampirii zburători și focul pe gheață vor amplifica spectacolul.
Spectacolul aduce în prim-plan elemente extreme de patinaj artistic: ridicări spectaculoase, spirale ale morții, sărituri triple — toate sincronizate cu o coloană sonoră tulburătoare.
Muzica show-ului este compusă de talentatul compozitor din Sankt Petersburg, Alexei Galinsky. Galinsky, co-autor al piesei „Olympia” pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci 2014, a creat întreaga coloană sonoră pentru „Dracula on Ice”. În portofoliul său se regăsesc și producții de succes precum „Prințesa Anastasia”, „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci și Lordul Întunericului” și altele.








