Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

„Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”, în selecția celor mai bune 41 spectacole la FNT

Alături de teatre importante din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a fost inclus în selecția Festivalului Național de Teatru 2019, cu spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”, regizat de Eugen Jebeleanu.

O coproducție teatrală internațională, realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB și Compagnie des Ogres, „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” este un spectacol-manifest, ce interoghează valorile Europei și statutul teatrului în contextul schimbărilor sociale și politice de astăzi.

Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text și o adaptare de Yann Verburgh. Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin.

Inclus în programul Sezonului România-Franța 2019, spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” a avut premiera franceză în data de 23 mai, în cadrul Festivalului AMBIVALENCE(S), pe scena Centrului Dramatic Național – La Comédie de Valence.

În România, spectacolul a fost prezentat în premieră oficială pe 28 iunie, la Sala Mare ARCUB, după cele trei reprezentații în avanpremieră, sold-out, din luna mai.

Alte participări includ reprezentația din 30 iunie în cadrul Festivalului Internațional de teatru „Miturile Cetății”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, unde a fost foarte apreciat de public și critică.

„Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” va fi prezentat în cadrul celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru, ce va avea loc între 18 și 27 octombrie 2019, la București.

Despre procesul de selecție FNT din acest an, directorul și selecționerul festivalului, Marina Constantinescu, a declarat: „Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi, evoluțiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivități teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc și își dezvoltă colaborarea pe alte coordonate.”

Spectacolul în regia lui Eugen Jebeleanu este a cincea producție ARCUB selectată în topul celor mai bune spectacole din țară, în cadrul ultimelor patru ediții FNT. Celelalte producții teatrale de la ARCUB care au intrat în selecția FNT în ultimele patru stagiuni de teatru sunt: „Artists Talk”, în regia Gianinei Cărbunariu (2017), „București. Instalație umană” (2017), „Cutia Pandorei”, regizat de Felix Alexa (2016) și spectacolul „Obsesii”, în regia lui Yannis Paraskevopoulos (2016).

Lista spectacolelor selecționate în FNT 29, precum și înregistrarea întregului eveniment pot fi accesate pe www.fnt.ro.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv