Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

Alegeri parlamentare: Primele urne de vot s-au deschis vineri seara în străinătate / Peste 740.000 de români din diaspora sunt așteptați două zile la scrutin / În țară sunt peste 18 milioane de alegători / Se votează numai duminică, între orele 7.00 – 21.00 / CORONAVIRUS: Starea de alertă va fi prelungită până la mijlocul lui ianuarie 2021 / Arafat: „E clar că măsurile vor continua” /

Breaking News:
 

Mariana Nicolesco – Omagiu Centenarului Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor

O celebrare excepţională în lumea artei – ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un adevărat revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor, eternă expresie a sufletului românesc. 

Nenumăraţi tineri artişti se dedică interpretării capodoperelor acestui gen muzical, numit de creatoarea evenimentului „toată muzica în miniatură”, şi pe care aceştia l-au prezentat cu brio în Recitalurile pe teme pasionante, abordate pentru prima oară: De la Lied la Aria de Operă, apoi Liedul românesc în context european, reliefând originalitatea acestuia în raport cu liedul german, francez (la chanson), italian (la canzone), maghiar sau rus, ori Liedul românesc la Centenarul Marii Uniri. De asemenea, strălucită a fost premiera absolută a liedurilor enesciene la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Tokio şi Nagoya, la Praga, Roma, Paris şi New York în cadrul Anului Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO.

«Marele compozitor a fost de altfel primul Preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români (numită în prezent Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor), fondată la 2 noiembrie 1920, menită “să ajute la dezvoltarea producţiunii muzicale” autohtone, şi sunt fericită să aducem omagiu tuturor fondatorilor – declară Mariana Nicolesco – printre care se numără personalităţi de primă importanţă ca Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Ion Nonna Otescu, Constantin Nottara, Theodor Rogalski, Dumitru Georgescu-Kiriac, Sabin Drăgoi, Gheorghe Dima, Ion Vidu sau Tiberiu Brediceanu. 

Ca şi distinşii muzicologi de azi, compozitorii contemporani au fost permanent alături de noi, contribuind la succesul prestigioaselor noastre Simpozioane, multe dintre creaţiile acestora încântând publicul alături de cele ale maeştrilor din trecut în interpretarea tinerilor mei prieteni, şi suntem mândri să onorăm prin cântul nostru acest Centenar.

Din partea lor şi a mea, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, La Mulţi Ani!»

Sâmbătă 31 octombrie TVR3 orele 17, cu reluare la ora 1

Vineri 6 noiembrie TVRInternațional orele 22.30

39 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv