Ediţia a 28-a a Galei Tânărului Actor (28-31 august) și-a desemnat câștigătorii, duminică seară, la Teatrul de Stat Constanța.
Gala HOP 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate descoperirii noii generații de artiști ai scenei românești, s-a derulat sub direcția artistică a regizorului Erwin Șimșensohn, cu tema „Povești vechi, atitudini noi!”.

Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP
a fost acordat actorului AURELIAN CULEA (prezent în concurs cu momentul liber ales Make Teba Great Again – „Antigona” de Sofocle).
Premiul a fost anunțat de scenograful Dragoș Buhagiar, președinte UNITER.
Premiul este susținut anual de doamna Ileana Iordache, sora actorului Ștefan Iordache.

Premiul pentru cea mai bună actriţă
a fost acordat actriței CRISTINA BORDEANU (prezentă în concurs cu momentul liber ales Naractrița – „Trahinienele” și „Electra” lui Sofocle, „Bacantele” de Euripide și „Eumenidele” de Eschil).
Premiul a fost anunțat de Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Premiul pentru cel mai bun actor
a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI (prezent în concurs cu momentul liber ales It’s not you, it’s Medeea – „Medeea” de Euripide).
Premiul a fost anunțat de regizoarea Mariana Cămărășan.
Premiul „CORNEL TODEA” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori
Anul acesta juriul a decis să nu acorde acest premiu.

Premiul „SICĂ ALEXANDRESCU”– Premiul special al juriului
a fost acordat ex aequo actrițelor BUSE ÖZGÜL (prezentă în concurs cu momentul liber ales la secțiunea individual: Medeea este mama mea! – „Medeea” de Euripide și text propriu) și TEODORA TUDOSE (prezentă în concurs la secțiunea grup în spectacolul „Insula dreptății”, după „Orestia” – partea întâi, „Agamemnon” de Eschil, „Medeea” de Euripide și „Medeea” de Seneca).
Premiul a fost anunțat de regizorul Andrei Măjeri.

PREMII GĂZDUITE
Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală
instituit de actrița Dorina Lazăr a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI.
Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”
a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI.
Premiul a fost anunțat de fondatorul LiterNet.ro, Răzvan Penescu, delegat să decidă și să ofere acest premiu.
PREMIILE PUBLICULUI (decise în urma votului pe site-ul www.galahop.uniter.ro)
Premiul publicului pentru actriţă: IULIA IOANA
Premiul publicului pentru actor: LAURENȚIU BOBEICĂ
Premiul publicului pentru trupă de actori: INTERIOR-EXPUS cu ALEX STOICESCU și ALEX GABERA după „Mede/ea sau Despre fericirea conjugală” de Roxana Marian.
Premiile au fost anunțate de regizorul Erwin Șimșensohn, directorul artistic al Galei HOP28.








