La 100 de ani de la nașterea legendarului Ingmar Bergman, amatorii de modă vor avea ocazia să admire o expoziție specială inspirată de costumele din filmele cineastului suedez, create de studenții Universității de Artă și Design din Cluj.

Vernisajul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, iar expoziția va fi deschisă vizitatorilor pe toată durata festivalului TIFF 2018.
Amintim că pentru cea de-a 17-a ediție a TIFF, campania de imagine a reprodus posterul și una dintre scenele iconice din capodopera lui Ingmar Bergman, Persona, cu celebrele actrițe Maia Morgenstern și Oana Pellea.
“Este nu doar un omagiu adus legendarului cineast suedez, căruia TIFF îi dedică în acest an o retrospectivă la 100 de ani de la naștere, și capodoperei sale incontestabile, supranumită ,,Muntele Everest al analizei cinematografice’’, ci și o campanie vizuală în linia celor cu care festivalul de la Cluj și-a obișnuit deja publicul”, precizează organizatorii.
Înfruntarea pe muchie de cuțit dintre o actriță refugiată în muțenie (Liv Ullmann) și infirmiera sa (Bibi Andersson) face obiectul filmului în alb-negru regizat de Bergman în 1966.
În 2018, Maia Morgenstern și Oana Pellea recreează una dintre scenele-cheie din Persona, emblematică pentru relația de interdependență dintre cele două personaje și vampirizarea psihologică despre care vorbește filmul. Este o interpretare reverențioasă, agrementată cu un discret twist transilvănean, în care transferul de personalitate ia forma unei veritabile relații vampirice
Tot în cadrul programului TIFF Fashion, documentarul Westwood: Punk, Icon, Activist (r. Lorna Tucker) va oferi publicului detalii spectaculoase din viața fascinantei Vivienne Westwood, designerul care redefineşte moda britanică de peste patru decenii și se află în spatele unora dintre cele mai relevante creaţii vestimentare ale prezentului.
Proiecția specială, găzduită de Universitatea Sapientia pe 31 mai, de la ora 21:30, va fi urmată de o petrecere Rococopunk, organizată în Flying Circus, la care admiratorii genului sunt invitați să-și etaleze outfit-urile neconvenționale, reprezentative pentru mișcarea underground.
Dar tot duminică, 27 mai, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților comedia romantică mută Safety Last! (1923) va fi acompaniată live de pianistul și organistul Samuel Liégeon.
TIFF (25 mai – 3 iunie), cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice, a ajuns la cea de-a 17-a ediție.
Evenimentul cuprinde proiecții speciale, premiere mondiale, evenimente în aer liber, expoziții aniversare și petreceri legendare, organizate în 13 spații-partenere.
Aproape 900 de invitați sunt așteptați la Cluj pe perioada TIFF 2018. Vineri, în prima zi a festivalului, au fost 3.000 de spectatori la Gala de deschidere.