Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

TNB: Spectacolul – lectură „Insula”, cu intrare liberă

Sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 12.00, la Sala Mică TNB va avea loc spectacolul – lectură „Insula”, de Mihail Sebastian, cu  un final – Actul III – de Ruxandra Țuchel. Intrarea este liberă. Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție cu publicul, moderată  de Marina Constantinescu. 

Iată precizările TNB:  

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, a lansat stagiunea trecută un concurs de dramaturgie pentru finalul piesei neterminate INSULA de Mihail Sebastian, la care au fost înscrise 44 de texte.

În urma citirii acestor propuneri de final de piesă, juriul format din Marina Constantinescu, Cristiana Gavrilă și Andrei Marinescu au declarat câștigător textul semnat de Ruxandra Țuchel.  

Autoarea, cunoscut om de televiziune și o pasionată de teatru, deși a semnat mai multe scenarii pentru documentare TV, debutează ca dramaturg cu acest ultim act al piesei INSULA

“Complexitatea personalității lui Sebastian m-a fascinat dintotdeauna. M-am apropiat de el mai ales după ce i-am citit Jurnalul. Iubea teatrul, îi plăcea să călătorească, scria minunat și era pasionat de muzică. De altfel, pentru el muzica era un „calmant” , un „moment de uitare”, singurul lucru care dădea sens vieții. Prin toate aceste ipostaze ale lui, în care lumina se filtrează diferit, m-am regăsit  integral”, mărturisește Ruxandra Țuchel.

Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, de la ora 12:00, vă invităm la Sala Mică, pentru a pătrunde alături de actorii Teatrului Național în universul enigmatic al piesei lui Mihail Sebastian, într-un spectacol-lectură completat de finalul câștigător al concursului de dramaturgie. 

Spectacolul – lectură este rezultatul unui studiu actoricesc, întreprins de actorii Ada Galeș, Mircea Rusu, Ionuț Toader, Alexandru Bindea, Magda Catone, Andrei Finți, Eduard Adam, Marius Bodochi, Alexandra Sălceanu, sub coordonarea riguroasă a regizorului Răzvan Popa. 

INSULA

de Mihail Sebastian   

Cu  un final – Actul III – de Ruxandra Țuchel

DISTRIBUȚIA

NADIA: Ada Galeș

MANUEL: Mircea Rusu

BOBY II: Ionuț Toader

POLIȚISTUL: Alexandru Bindea

PROPRIETĂREASA: Magda Catone

BĂTRÂNUL: Andrei Finți

LUCRĂTORUL TÂNĂR: Eduard Adam

DIRECTORUL: Marius Bodochi

DACTILOGRAFA: Alexandra Sălceanu

Regia RĂZVAN POPA

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv